Ce valoare adăugată aduce tranzacţionarea pe FOREX?

Dacă rolul tranzacţiilor bursiere pe piața de acțiuni este, în primul rând, de a distribui corect resursele, respectiv de a realiza o clasificare a companiilor în ”bune” și ”rele”, oare tranzacționarea pe Forex tratează statele drept companii? În realitate, în tranzacționarea pe Forex, crearea unor clasamente nu este un subiect de discuție întrucât ratele continuă să fluctueze în mod permanent și sunt afectate de foarte mulți factori de importanță globală. Cutremurele, știrile politice sau chiar zvonurile pot îndrepta o valută într-o anumită direcție. Însă, la fel cum tranzacționarea de acțiuni creează lichiditate pe piața de acțiuni, tranzacționarea pe Forex oferă lichiditate pentru piețele de schimb valutar din toate lumea. Milioane de companii realizează zilnic operațiuni de vânzare/cumpărare de bunuri și servicii din diferite state, respectiv, au nevoie să schimbe o valută pe alta.
Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!
De asemenea, piețele financiare, după cum se știe, au un rol important în acoperirea riscurilor. De fiecare dată când deții ceva de valoare, te expui unor riscuri de devalorizare. În lumea financiară mereu în schimbare, variațiile prețurilor prezintă riscuri care necesită cuantificate, iar piețele financiare sunt aici pentru a rezolva această problemă. Drept exemplu, să presupunem că dețineți 10 milioane dolari. Știți bine cât reprezintă un dolar astăzi, respectiv, ce putere de cumpărare are acesta, însă ce puteți zice despre variația cursului valutar al dolarului peste 18 luni? Riscul de a înregistra o pierdere este foarte real pentru Dvs. Poate că ați lucrat toată viața pentru a agonisi această sumă. Dacă dolarul va continua sa să se aprecieze, veți fi mulțumit, însă, dacă dolarul se va deprecia, riscați să pierdeți totul. Ce rămâne de făcut? Din fericire, piețele financiare au anumite soluții pentru acoperirea acestor riscuri și anume o asigurare împotriva variației prețurilor. Din moment ce dețineți 10 milioane de dolari pe piața spot vă puteți proteja împotriva schimbărilor nefavorabile de preț prin luarea unei poziții opuse egale pe piețele financiare. Altfel zis, veți deschide o poziție short cu o valoare de 10 milioane. Valoarea adăugată pe care traderii o aduc prin tranzacțiile realizate este, așadar, crearea de lichiditate, respectiv, aceștia fac mai ușoare condițiile de intrare/ieșire din piață pentru Dvs. Nu contează dacă este vorba despre zahăr, cafea, suc de portocale, bovine vii, soia, porumb dulce etc. Toate aceste piețe au apărut pentru a oferi asigurare prețurilor producătorilor. Unele dintre aceste piețe sunt extrem de lichide. Unele dintre ele sunt foarte subțiri. Funcția pe o au traderii care speculează pe aceste piețe este de a oferi lichiditate producatorilor care pot să intre și să iasă rentabil din aceste contracte de asigurare a prețului. Producătorul pur și simplu încearcă să se asigure împotriva riscurilor valutare prin hedging. Pentru ca aceste tranzacții să devină atractive pentru speculatori, piețele de schimb simplifică mult cerințele de marjă sau alte condiții de intrare a investitorilor în acest joc. Altfel zis, traderii pe piața Forex asigură posibilitatea acestor tranzacții prin furnizarea de lichiditate. Așadar, piețele valutare sunt, literalmente, piețe de asigurări valutare. Piața Forex este coloana vertebrală a comerțului internațional și investițiilor la nivel mondial. Este esențial să sprijinim importurile și exporturile, care sunt necesare pentru a avea acces la resurse și pentru a crea cerere suplimentară de bunuri și servicii. Fără posibilitatea de a tranzactiona in diferite valute, perspectivele companiilor ar fi limitate și creșterea economică globală ar suferi puternic.  

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică