Creditarea, un risc asumat!

Te-ai gândit vreodată că atunci când iei un credit banca nu este singura care își asumă riscuri precum riscul de neplată sau riscul de lichiditate? Riscul de dobândă, riscul valutar și riscul diminuării sau pierderii veniturilor sunt riscuri pe care ți le asumi atunci când devii împrumutat. Atunci când iei un credit pe o perioadă de 35 de ani este foarte greu să poți estima la momentul creditării care va fi situația peste 10, 20 sau 30 de ani. De aceea este bine să cunoști de la început care sunt riscurile la care te expui atunci când te îndatorezi și să încerci să evaluezi situația înainte de a lua o decizie. Să le analizăm pe rând și să vedem în ce măsură putem să evităm sau să diminuăm aceste riscuri. Riscul de dobândă se manifestă mai mult atunci când iei un credit cu dobândă variabilă. Dacă te-ai împrumutat cu dobândă fixă te temi de scăderea dobânzilor, iar dacă te-ai împrumutat cu dobândă variabilă te temi de creșterea lor. Riscul de dobândă afectează atât creditele în monedă locală, cât și pe cele în monedă străină în timp ce riscul valutar afectează doar creditele în monedă străină.  Riscul valutar se manifestă atunci când te împrumuți în altă monedă decât cea în care câștigi. În momentul în care cursul de schimb al monedei în care te-ai împrumutat crește, tu ești în pierdere pentru că trebuie să scoți mai mulți lei din buzunar pentru a acoperi echivalentul în valută al ratei. Dacă te-ai împrumutat în valută te temi de deprecierea monedei locale și scăderea puterii ei de cumpărare. Riscul diminuării sau pierderii veniturilor constă în incapacitatea de a-ți menține un nivel al veniturilor care să îți permită să îți achiți ratele la bancă fără probleme pe întreaga perioadă de creditare. De aceea o bună planificare financiară te poate ajuta să îți organizezi și să îți estimezi mai bine veniturile pe o perioadă mai lungă astfel încât să te asiguri că și în cazul unor evenimente neprevăzute îți vei putea achita datoriile și îți vei putea acoperi nevoile de bază. Riscurile creditării se manifestă mai accentuat atunci când perioada de creditare este mai mare, pentru că posibilitatea de a estima pe termen foarte lung cum va evolua cursul de schimb, dobânda sau situația ta financiară este foarte mică. 
Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!
Cum poți evita sau diminua o parte din riscurile pe care ți le asumi atunci când te împrumuți? O opțiune sunt asigurările de accident sau de șomaj. Acestea îți pot oferi în cazul producerii evenimentului asigurat posibilitatea de a-ți achita în continuare ratele chiar dacă a intervenit un eveniment nedorit. A doua recomandare este să ai tot timpul un fond de urgență care să îți asigure o perioadâ de cel puțin 6 luni plata datoriilor și a cheltuielilor de bază. Riscul de dobândă este mai greu de evitat, dar dacă apetitul tău față de risc este foarte scăzut atunci un credit cu dobândă fixă este soluția potrivită. Dacă riscul valutar este cel care te îngrijorează cel mai mult, alege un credit în moneda în care câștigi și astfel vei putea dormi liniștit. Dacă vrei să cunoști și să înțelegi mai bine riscurile la care te supui atunci când alegi să te îndatorezi, nu ezita să accesezi cursul de educație financiară gratuit oferit de Profit Point și astfel vei putea calcula, estima și asuma mai bine riscurile asociate creditării.

Articole asemănătoare

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică