Memento

SANYO DIGITAL CAMERA
Facebook

 

Zarvă estivală – turiști entuziaști, ospătari gonind în stânga și în dreapta agitați, briza caldă mirosind a mare.

Portul e tot o sărbătoare.

Observ liniștit  acest spectacol de lumini și culori când la masă apare un puști de vreo 7 ani cu un buchet de trandafiri: “Domnule, n-ați vrea să cumpărați o floare?”.

Este chiar simpatic. Discut cu el și-mi dau seama că e și isteț, ba mai mult, domnișorul  știe  cum să vândă. 🙂

De la masa alăturată se apropie un alt băiețel. Cu o sinceritate aproape absurdă îl întreabă pe micul vânzător: “Vrei să fim prieteni?”

O voce mustrătoare îl recheamă la masă și întorcându-mi capul surprind privirea jenată, aproape speriată a mamei sale la gândul  că odorul ei de casă bună s-ar putea “prăufui”.

Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!

Eu unul n-aș  întreba-o pe acea doamnă dacă ar vrea să ne împrietenim…dar ce-i drept, nu aș face-o cu nimeni.

Nu mă înțelegeți greșit. Nu deplâng inocența pierdută a copilăriei ci crescânda neîncredere în oameni și blocajul datorat  tagmei. Vorbesc însă din prisma celui care mai ieri răscula  nestingherit colbul maidanelor cu nici frumoși și nici urâți nici bogați și nici săraci prieteni.

Cunosc însă și oameni mai puțin norocoși care trăiesc singuri și, mai trist de atât, izolarea lor aparent deliberată este patologică prin chiar încercările lor de a o  justifica.

Unii se tem de oameni, alții se îmbrobodesc într-o selectivitate exagerată iar restul sunt prea ocupați cu prietenii virtuali pentru a-și face timp de un simplu “Ce mai faci? Cum o duci?

Indiferent care ar fi motivul declarat, în termeni profani singurătatea este o boală.

Singur ești doar un ecou ce nu va fi nicicând auzit.

Existăm prin și pentru ceilalți și datorăm mai mult decât am crede necunoscutului în care nu avem încredere sau îl plasăm superficial sub propria tagmă.

Totuși, a judeca este natural și n-am putea întreba la întâmplare un necunoscut daca ar vrea să ne împrietenim. Ceea ce am putea face însă este să nu uităm să ne judecăm între timp și pe noi înșine și să nu-l privim din start ca pe un inamic ori inferior. Fiecare dintre noi este un  necunoscut cuiva.

Promovăm înverșunați o egalitate artificială, grăbindu-ne să punem etichete din teama de a nu pica noi înșine în dizgrație. Dacă toți suntem egali de ce ne mai căutăm egalii?!

Dar am vorbit prea mult la extreme. Cea mai mare problemă rămâne ignoranța.

Dezvoltăm o nouă formă de autism – incapaciatea de a fi reali unii cu alții, de a ne păsa unii de alții, de a ne  arăta vulnerabilitatea și de a cere ajutor – incapaciatea de a ne împrieteni. Eu însumi nu sunt imun.

Tot ceea ce azi acuz la tine este oglinda a ceea mie nu-mi place la mine.

Tot ceea ce ignori azi la mine este lecția neînvățată a zilei tale de mâine.

Marșăm orbi în defensivă.

Morala poveștii: Aniversările sunt importante. Nu de fiecare dată un necunoscut simpatic ne salvează seara, liniștea și viața cu un trandafir. Scrie un memento! 🙂

Autor: Lucian Savin

Facebook

1 comment

  1. karla | 12.09.2017 at 12:26

    Frumoasa povestioara urbana are urmatoarele morale:
    -nu interzicerea comunicarii cu astfel de copii e solutia ci constientizarea celui mic, de catre parinte de ce a ajuns copilul sa vanda flori in strada
    -daca ajungi sa fii singuri poti oricand sa cazi in depresie mai usor ca restul care sunt sociabili.Singuratatea este pedeapsa crunta ptr cei comunicativi si sensibili
    -atunci cand incerci sa corectezi(acuzi suna prea dur) este pentru ca in aceiasi speta ai gresit si tu candva
    Zi cu spor si creativitate!

    Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 − 9 =

Folosind site-ul nostru, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor mai multe informatii

Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare. Daca continuati sa utilizati site-ul fara a modifica setarile cookie, sau apasati pe butonul "Accept", sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

Inchideti