Revista presei: Când impozitele şi dobânzile la credite se majorează, şi banii întârzie să apară

Dobânzile la creditele pentru populaţie: Pe fondul mişcărilor de pe pieţele internaţionale, care aşteaptă decizia FED de creştere a ratei dobânzii de referinţă, băncile comerciale din România au majorat dobânzile la creditele noi pentru populaţie, în lei şi în valută, însă le-au scăzut pe cele la depozite pe toată linia. Astfel, românii care au luat un credit în iulie au plătit o dobândă mai mare decât dacă ar fi făcut acest împrumut în iunie, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.

Bani pentru tinerii antreprenori, cu întarziere: Data de la care urmează să se deschidă Programul SRL-D, prin care tinerii antreprenori pot primi de stat ajutoare de până la 10.000 de euro, a fost decalată cu 17 zile. Tinerii care au decis să facă o schimbare în carieră şi să îşi deschidă un SRL se vor putea înscrie în program, pentru a beneficia de facilităţile oferite, abia după data de 10 septembrie.

Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!

Bursa din Shanghai se închide: Bursa din Shanghai va fi închisă joi şi vineri, zile în care China comemorează sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Această „pauză” pe piaţa de capital chineză s-ar putea dovedi, însă, cu efecte negative din cauza investiţiilor majore în producţia ceremoniilor de comerare.

Impozite majorate: Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a decis ieri să reintroducă în Codul fiscal prevederea prin care consiliile locale au posibilitatea de a majora cu până la 500% impozitul pe clădirile şi terenurile neîngrijite. Măsura urmează să se aplice de la 1 ianuarie 2016, însă un semn de întrebare îl ridică ce vor înţelege primarii ca fiind „clădiri şi terenuri neîngrijite”, riscându-se astfel o aplicare discriminatorie a prevederii.

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică