Viziunea Profit Point: Alegi o educaţie europeană sau rămâi în banca ta?

„Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte.”

(Confucius)

Vorbele lui Confucius încă sunt de actualitate, însă de ce şi cum deosebim educaţia? Pentru că, la fel ca orice alt proces aflat într-o continuă evoluţie, şi educaţia trebuie să fie dinamică. Ea trebuie să fie perfecţionată, pliată pe descoperirile ştiinţifice, economice, sociale, tehnologice etc. Dar mai ales, ea se pliază pe gândirea unui popor şi tradiţiile adânc înrădăcinate în mentalul colectiv.

Sistemul şi viziunea educaţională, deşi în ultimele decenii încearcă o uniformizare, vor fi diferite pentru fiecare popor în parte, în baza patrimoniului cultural al acestuia, istoriei lui şi a contextului socio-economic, religios şi politic în care se află la un moment dat.

Educaţia, un brand european?

Tocmai din această diversitate are şi educaţia de învăţat, iar pentru a aborda concret problema, vom păşi în sfera sistemului educaţional din România. Acela clasic, cunoscut de marea majoritate dintre noi adulţii şi care în ultimii an este supus presiunii schimbării şi dinamicii europene. Pentru că am învăţat să mai aruncăm câte un ochi şi în curtea vecinului, să vedem ce face el mai bine decât noi şi să ne gândim cum am putea să punem în practică ceea ce am văzut. Însă trecerea de la teorie la practică pare un proces greoi, de lungă durată şi cu o anumită tentă experimentală.

Contează totuşi că se face! Contează că nu doar am resimţit minusurile unei educaţii pur teoretice şi rigide din punct de vedere al subiectelor abordate, ci şi am luat în considerare schimbare a ceea ce învăţăm şi cum învăţăm, un bun exemplu în acest sens fiind introducerea în anul 2013 a cursului opţional de educaţie financiară, la clasa a treia sau a patra. În cadrul acestor ore opţionale, copiii învaţă cum să devină mai chibzuiţi, să nu pună accent pe consum, pe cheltuieli, să ştie să economisească.

Un pas mare înainte, dacă este să luăm în considerare faptul că educaţia financiară este aproape inexistentă la noi, deşi cauzează cel mai periculos comportament economic în rândul adulţilor – îndatorare, creditare fără acoperire, cheltuieli fără discernământ, antreprenoriat  slab dezvoltat etc.. Rămâne de văzut ce vom face în continuare, ce vom mai învăţa de la vecini şi cum  anume vom investi în îmbunătăţirea sistemului nostru educaţional.

Viziunea Profit Point

Iar la Profit Point răspundem la aceste ultime întrebări de peste 10 ani. Pentru că viziunea noastră s-a bazat întodeauna pe spargerea rutinei şi necesitatea dinamicii continue prin perfecţionare educaţională. Iar atunci când vorbim despre perfecţionare educaţională nu ne referim doar la investiţia pe care trebuie să o facă fiecare persoană în parte, indiferent de vârstă, statut social ori ocupaţie, pentru dezvoltarea sa personală şi profesională în parte. Ci ne referim şi la perfecţionarea educaţională per se, a procesului în sine prin care învăţăm.

Prezent şi în Italia, Polonia, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Serbia şi Portugalia, alături de România, Profit Point este un brand european ce rămâne conectat cu cele mai noi tendinţe educaţionale la scara largă şi oferă formula perfecta de dezvoltare personală, în baza experienţei din fiecare dintre sediile europene. Noi extragem din fiecare sistem educaţional din aceste ţări (cultură, tradiţie, mecanism de gândire şi învăţare) punctele lor forte şi elaborăm de peste un deceniu, îmbunătăţind continuu, acel proces de educaţie care chiar să ajute.

Credem cu tărie în puterea exemplului, motiv pentru care la noi nu există simpli oratori care să recite teoria, ci mentori personali care răspund, explică, motivează şi încurajează, împărtăşind propria experienţă şi învăţând în permanenţă de la şi alături de cursanţi. Un brand european în educaţie înseamnă a nu sta liniştit în banca ta, fără să pui întrebări, fără să fii motivat şi fără să înveţi nimic concret.

Tu ce alegi?

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică