Job sau vacanță?

        Cum e vacanţa ta? Ai reuşit să te detaşezi de job şi să te relaxezi alături de cei dragi? Ceva îmi spune că nu, aşa că o să împărtăşesc cu tine un secret …       Mulţi dintre noi încercăm din răsputeri să integrăm viaţa profesională în viaţa personală şi invers, însă aceasta este o încercare care eşuează permanent.      De ce?  Pentru că ele nu trebuie integrate, ci separate!        Ne verificăm e-mailurile în fiecare seară şi în weekend. Întârziem sau ratăm evenimente familiale, deoarece nu putem părăsi biroul. Şi când o facem, luăm dispozitivele de comunicaţii cu noi, astfel încât să putem rămâne conectaţi la muncă.  Această integrare de care menţionam mai devreme presupune cel puţin două implicaţii: în primul rând este faptul că nu ne putem opri să ne simţim vinovaţi de programarea apelurilor în timpul vacanţelor sau verificarea email-urilor noaptea, şi,  în acelaşi timp, nu ne simţim vinovaţi atunci cand vorbim cu soţii, prietenii şi membrii familiei în timpul programului de lucru.  Cea de-a două implicaţie se referă la faptul că nu ne mai împărţim timpul atât de rigid între orele de lucru şi orele în care nu lucrăm. [fbLink]    Sunt sigură că în acest moment depinzi de un program de lucru strict şi eşti supus şi unor regulamente interne pe care vrei nu vrei trebuie să le respecţi.     De ce se întâmplă acest lucru?  Pentru că majoritatea organizaţiilor nu sunt înfiinţate să găzduiască angajaţi care îşi doresc să se ocupe în egală măsură atât de viaţa personală cât şi de cea profesională, sau să le îmbine, ci din contra, descurajează în mod activ prin reguli de lucru, ore inflexibile şi alte practici.     Aşadar, secretul se referă la faptul  că este timpul să regândim nu numai modul în care ne organizăm muncă - ci şi modul în care ne organizăm viața. În loc să ne împingem înapoi sau să simţim resentimente atunci când problemele de muncă ne întrerup, să acceptăm că întreruperile sunt o parte a vieţii; indiferent dacă acestea sunt cauzate de copii, prieteni, drame familiale, ţevi sparte - sau apeluri telefonice în timpul vacanţelor noastre şi întotdeauna să ştim să le separăm. Viaţa profesională nu trebuie să influenţeze viaţa personală şi nici invers!    Ai muncit destul, aşa că te îndemn să îţi cumperi biletele la care te-ai gândit atât de mult şi să pleci în vacanţa bine meritată!                                                      Apropo, vacanţă plăcută!   Autor: Cristina Petre
Voting postare: 0

0 Commentarii:

Spune-ţi opinia


x

Abonare la Newsletter!


Vrei să fii un om bine informat?
Doar așa îți poți gestiona economiile corect.

Abonează-te la Educație!

Vă mulțumim!