Nu - România

  Dacă pozele ar vorbi amintirile ar fi vii Am ști iar ce gândeam când eram copii Probabil poza ta din ramă ți-ar șopti ”Știi, nu ești ce-mi doream să fii”   Ce vrei să te faci când vei fi mare?   Vă amintiți întrebarea? Dar răspunsul? Avocat, doctor, inginer, preot erau cele mai întâlnite. Profesii. Onorabile, desigur. Cartea ta de vizită. Vă amintiți momentul în care v-ați scris prima dată CV-ul? Eu eram în facultate. A fost un duș rece, deși aveam ce să scriu. Nu ca experiență în ”câmpul muncii” ci ca rezultate școlare și extracurriculare. Fusesem la olimpiade, știam și să fac lucruri, dar tot am avut un moment ca pe Titanic: ”de ce meriți tu și nu altul să urci în barca de salvare?”.   Realitatea. Pentru că întotdeauna va fi cineva care știe, are, face mai mult ca tine. Întotdeauna. Altă realitate pe care o înveți cu timpul este că întotdeauna va fi cineva care vrea să aibă mai mult decât tine, eventual chiar să-ți ia. De ce? La asta nu am găsit răspuns. Pentru că eu nu am timp suficient să clădesc pentru mine, darămite să ruinez la alții.   ”Toți trăim în noroi, dar unii dintre noi privesc către stele”. Uneori așa pare România noastră, o imensă mlaștină noroioasă. Țară de frontieră, aproape emergentă. Acest ”aproape” ne costă investiții străine de până la 25 de ori mai mari decât în prezent. Am picat la mustață din cauza lipsei de lichiditate a piețelor de capital. Adică nu avem destule companii listate pe bursă și prea puțini investitori. Dar vrem ca alții să investească în noi! Mediul de afaceri nu este prietenos. 3,5 milioane de români muncesc legal în străinătate. La negru, cine știe. Locul 5 la emigranți în Europa. E drept că nici nu sunt suficiente motive pentru a rămâne acasă. Dar asta nu se va schimba peste noapte și nici de la sine. Și nici nu o vor face alții pentru noi. Noi importăm de la alții, muncim pentru alții. Cunoștințele dobândite în țară, efortul părinților și al profesorilor de a ne crește și forma pentru viață bucură alte nații. Și când merg afară, primesc litera stacojie: ”A, ești român...”. Și îmi vine să le răspund cu talent eminescian: ”Eu nu ma supăr deloc de modul cum se reflectă persoana mea în ochii dumitale, căci de la așa oglindă nici nu mă pot aștepta la alt reflex”.  Dar România se pare că a învățat să moară...   Și ce dacă sunt româncă? Suntem una dintre cele mai pure rase de pe glob. Toți oamenii se trag dintr-un african care acum 60.000 de ani mergea în patru labe, dar indiferent de câți au încercat să ne cotropească mai târziu, noi ne-am bătut cu toți. Da, au venit romanii și ne-au învățat să facem baie, le mulțumim, dar noi tot mai spunem brânză, burduf, barză și cioban. Cuvinte dacice. Au venit turcii, fanarioții și alții și i-am trimis acasă. Am rămas români în România. Și acum mergem noi la ei pentru a trăi mai bine... [fbLink] Avem un IQ mediu de 94, locul 13 în lume. Coreea de Sud are maximum, 108. 661 de români și-au luat până în prezent diploma de deștept de la Mensa. 26 în Iași. Din peste 134.000 în toată lumea. Puțini, dar știu că tu nici măcar nu ai dat testul... Poate că ți-ar prinde bine să scrie negru pe alb că nu ești prost. Poate că vei simți că ai dreptul să ai succes în viață și vei încerca să faci ceva în sensul ăsta. Să ai mai mult. De ce nu? La fel cum diploma de absolvent îți dă dreptul la un loc de muncă. Sau nu? Știi, nu depinde de hârtie, te ajută doar uneori, dar dacă nu crezi, nu știi și nu faci, nici măcar nu încerci, degeaba. Cam mulți de ”nu”, dar asta văd în jurul meu în fiecare zi. O ”Nu-Românie.”   Lucrez cu oameni. Încerc să îi învăț ceva. Partea dificilă nu este în a le explica ”materia”, ci de ce trebuie ei să știe asta. La ce mă ajută să îmi sacrific neuronul neregenerabil ca să îngurgitez informația asta? Și aici e simplu, ca să trăiești mai bine, indiferent de ce spun sau vor alții. Aici, în România. Ia vezi, poți? Mai ai vise? Nu? Gândești că sunt prostii, că eu trebuie să am ce pune pe masă? Felicitări, ai murit. De acord, ”rușinea mai înconjoară, dar foamea dă de-a dreptul” – de la Creangă citire. Dar visul este un plan pe termen lung. Strategia succesului profesional și personal. Motorul existenței tale. Hrana sufletului tău. Cunosc un tânăr care a obținut jobul dorit, câștigă bine, dar e complet epuizat emoțional. Este doar o rotiță în sistem. Satisfacția profesională lipsește cu desăvârșire. Și vrea să-și dea demisia. Ca el, mulți. Câți mai vedem stelele? Păi dacă nu te uiți în sus!? ”Ca să nu mă doară gâtul”, răspunse Diogene. Dar la ce să te aștepți de la unu care trăiește în butoi!? Și apropo, neuronii sunt regenerabili, s-a demonstrat recent. S-ar putea să te surprinzi de ce poți face. 2Pac, cel mai tare rapper din istorie, a fost înainte balerin. Recunoști versurile de mai sus? Sunt scrise de un parazit...   Stelele SUNT acolo. Eppur si muove. Dar când vei înțelege asta depinde de tine. De fiecare român. Și atunci România va putea fi resuscitată.   Și uite acum ești mare. Ești ceea ce voiai să fii?   Autor: Valentina Arcana
Voting postare: 0

0 Commentarii:

Spune-ţi opinia


x

Abonare la Newsletter!


Vrei să fii un om bine informat?
Doar așa îți poți gestiona economiile corect.

Abonează-te la Educație!

Vă mulțumim!