S.O.S - Semnal Pentru Studenti

  Salutare celor care sunt proaspeţi veniţi cu gânduri măreţe în pragurile facultăţilor, celor care şi-au găsit locul într-o facultate şi celor care au cunoscut dezamăgirea sistemului educaţional universitar din România.   Ce înseamnă un sistem educaţional universitar? Ei bine, acest sistem reprezintă o “industrie” care produce personal cu studii superioare pentru piaţa muncii.   Care este surpriza? România produce, însă rezultatul este unul greşit. Inginerii cu studii superioare recent ieşiţi din facultăţi  aşează marfă pe rafturile celor de la Carrefour şi Kaufland, cei care se pregătesc pentru un Master în Geomorfologie şi Cartografie abia dacă îşi găsesc un job de asistent manager sau de vânzător la Zara şi lista poate continua. Mai sunt şi cazuri fericite, trebuie să recunoaştem. Medicii pe care prestigioasele noastre facultăţi din România îi pregătesc pe bandă rulantă pleacă din ţară, iar în legătură cu cei care au terminat  dreptul,  habar nu avem ce se întâmplă cu ei după ce termină facultatea sau master-ul.   [fbLink]     Deşi România oferă accesul garantat prin lege tuturor persoanelor şi ajunge să formeze un capital uman construit dintr-un capital educaţional şi unul biologic şi ne serveşte toate argumentele necesare în ceea ce priveşte rolul educaţiei în dezvoltarea economică, a noastră ţară nu vorbeşte despre modalităţile în care întreg sistemul de învăţământ influenţează indivizii pentru a deveni mai productivi sau nu. România nu este întocmai ţara în care totul este în avantajul studentului sau a viitorului angajat. Din păcate profesorii/dascălii şi-au uitat locul şi se pun mai presus de studenţi. Mari companii cer experienţe de minim 3 ani unor tineri proaspeți licenţiaţi, care deţin convenţii de practică prea puţin convingătoare pentru o posibilă angajare. [callmeButton]    Ce este de făcut?   Dragi studenţi sau absolventi , luaţi atitudine! Dacă v-aţi dedicat 3 sau 6 ani făcând o facultate, eventual şi un master pentru un scop pe care vi l-aţi stabilit încă de la început, atunci munciţi pentru acest scop. Faceţi tot ce e nevoie pentru a ajunge acolo unde vă doriţi, indiferent de ce vi s-a spus in facultate.  În cazul celor care au “aterizat” din întâmplare la o anume facultate, eu vă spun să nu stagnați, ci să evoluați.   Educaţi-vă cât mai mult şi din mai multe surse. Facultatea nu este de ajuns, tocmai de aceea ar trebui să investiţi timp şi informaţie în prezentul vostru pentru a vă asigura viitorul la care visaţi cu toţii. O să pornesc de la un exemplu simplu care sistemului educaţional universitar din România îi lipseşte, şi acesta este Educaţia Financiară.  Nici o facultate nu vă învaţă cum să aveţi grijă de banii voştri, deşi azi îi aveţi în buzunar, mâine nu. Nu vă învaţă cum să vă administraţi un salariu pe care l-aţi câştigat cu greu şi nici nu cum să renunţaţi la job-urile pe care le aveţi la KFC şi să începeţi să deveniţi  antreprenori, oameni de afaceri sau posibili investitori. Cu toţii gândiţi măreţ, însă sistemul vă limitează. Şi eu am trecut prin asta, şi tu şi mulţi alţii.   Combateţi sistemul! Participaţi la tot felul de cursuri şi programe de formare.  Începeţi cu cele gratuite. Înscrieţi-vă la seminarii de dezvoltare personală şi descoperiţi ceea ce puteţi  face cu adevărat, pentru că nu sunteţi doar simpli studenţi. Citiţi cât mai mult, înconjurati-vă de oameni deștepti care vă insipiră şi implicaţi-vă zilnic în tot ceea că vă va defini viitorul.               Studenţi sau absolventi, viitorul e în mâinile voastre, nu în mâinile lor.  
Voting postare: 0

0 Commentarii:

Spune-ţi opinia


x

Abonare la Newsletter!


Vrei să fii un om bine informat?
Doar așa îți poți gestiona economiile corect.

Abonează-te la Educație!

Vă mulțumim!