„Sunt un tânăr care a crezut în visurile lui și le-a transpus în realitate: am ales să văd dincolo de „imediat”, am ales să îmi descopăr, rând pe rând, abilitățile și să creionez în mintea mea imaginea omului pe care doream să îl scot la lumină.”
Muncă. Dedicare. Implicare .
Pasionat de cifre, îndemnat de părinți și profesori, am urmat studiile Facultății de Fizică și Inginerie, însă nu mă vedeam profesând în acest domeniu. Știam că vreau ceva dinamic, viu, care să mă țină tot timpul conectat, așa că, urmând recomandarea unui prieten m-am înscris la cursurile Profit Point, iar acel moment mi-a deschis ochii și poarta spre o lume pe care o simțeam „a mea”.
Din postura de cursant, am devenit ”profesor” și am intrat, cu toată energia și pasiunea, în această companie.
Mi-am depășit limitele .
Mi-am dezvoltat treptat abilități de comunicare, mi-am îmbunătățit tehnicile de predare, mi-am testat limitele și le-am depășit, descoperind în mine trăsăturile unui om care se identificase în totalitate cu viziunea companiei pe care o reprezenta în fața oamenilor. Am știut atunci că educația nu te va ține niciodată pe loc, iar succesul nu este o noțiune abstractă, ci punctul terminus al unei perioade marcate de muncă, perseverență și determinare. Pentru că în compania noastră efortul este întotdeauna răsplătit, iar evoluția face parte din status-qou-ul nucleului vizionar, am ajuns să conduc, din funcția de director, biroul Profit Point din Constanța.
Motivarea echipei, coordonarea ei, atingerea obiectivelor și depășirea lor, dezvoltarea de noi programe și proiecte – au intrat în responsabilitățile mele, din postura de director, iar efectul nu a fost decât urcarea unei noi trepte în evoluția mea profesională. Odată atinse obiectivele – prin menținerea ritmului și implicării în perfecționarea programelor educaționale și motivarea echipei – votul de încredere din partea fondatorilor companiei s-a materializat prin propunerea de a deveni partener.
Acest lucru m-a onorat și responsabilizat, deopotrivă, optimizându-mi gândirea analitică și dezvoltându-mi viziunea de ansamblu. Din această postură am învățat să scalez prioritățile, păstrând ubicuitatea elementului în jurul căruia am construit compania: OMUL.
Da! Sunt mândru că fac parte din echipa Profit Point, iar împreună cu o echipă extraordinară educăm pentru viitor.