Când începi să realizezi că eșecul este o parte necesară a educației tale, nu îl vei mai privi cu teamă și, până să-ți dai seama, nici nu vor mai exista eșecuri! (Napoleon Hill)Oricine poate începe o afacere, dar este nevoie de perseverență și multă judecată pentru a avea suficient curaj, încredere și răbdare pentru a o menține. Un antreprenor de succes nu este cel care „începe”, pur și simplu, un business, ci acela care îl începe și știe să-l mențină profitabil, chiar și pe vremuri de criză.
Chiar dacă România a cunoscut un avans economic de 4,3% față de anul trecut, clasându-ne pe locul cinci din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (la nivel dublu faţă de media UE), multe afaceri au intrat în probleme. Potrivit datelor din Registrul Comerțului, cel puțin 100000 de firme și-au încheiat activitatea, iar peste 7000 au intrat în insolvență în acest an.
Care sunt cele mai frecvente greșeli comise de antreprenori?
O planificare nereușită
Un inginer poate muta un munte dintr-un loc în altul fără prea mare efort. De ce? Pentru că el nu încearcă să miște tot muntele dintr-o dată, ci bucată cu bucată, în baza unui plan bine pus la punct. Dacă ai o idee de afacere, trebuie să formulezi un plan reușit din timp și să treci la acțiune. Eșuarea în îndeplinirea planului sau în a apela la specialiștii competenți care te pot ajuta să-l realizezi, constituie o cale greșită de a începe un business.
Utilizarea banilor în investiție
Una dintre cele mai mari greșeli este epuizarea fondurilor din cauza modului incorect de utilizare a creditului comercial pentru investiții pe termen lung. Majoritatea antreprenorilor aleg să-și plătească mai târziu furnizorii de produse decât durata de rotație a stocului. Astfel, ei nu reușesc să încaseze profiturile planificate pentru a reuși să se întoarcă la furnizori să plătească, iar acest lucru îi duce la insolvență.
Managementul afacerii
Nu prea merită să stabilești scopul unui business și să creezi un plan pentru atingerea lui, dacă nu știi să administrezi o afacere. O mare parte din antreprenori se opresc doar la investiția inițială, fără să aibă în vedere și costurile viitoare, plata salariilor, modificarea taxelor și a impozitelor. Alții țintesc prea sus, fără să ia în calcul faptul că unele venituri pot fi incerte din cauza dinamismului pieței.
Managementul relației cu clienții
Relațiile bune cu clienții sunt vitale pentru dezvoltarea unui business. Cunoașterea clienților și managementul corect al relației cu ei constituie cheia supraviețuirii unei afaceri. Dacă nu ai un plan de marketing care să îndeplinească cerințele și așteptările clienților, îți direcționezi afacerea spre eșec.
Eșecul este doar o treaptă, iar tu ca antreprenor nu trebuie să te împiedici de ea. Orice eșec poate fi transformat într-un lucru valoros, iar tu trebuie să ai suficientă determinare și curaj să-ți recunoști greșelile și să conștientizezi că educația financiară, un plan reușit și o strategie bine pusă la punct îți pot deschide porțile succesului.
Iată ce poți face, în 7 + 1 pași simpli:
- Investește în educația ta
- Informează-te
- Fă-ți un plan
- Analizează-ți cheltuielile
- Economisește
- Multiplică-ți sursele de venit
- Investește
- Ajută-i și pe ceilalți
Ghidul tău în finanțe personale și money management. Economisește mai mult, investește inteligent, scapă de datorii!