De la economii la investițiile pe piața de capital

  Mulți oameni confundă termenul de a economisi cu cel de a investi. A economisi înseamnă a crea o rezervă de bani care să fie păstrați în condiții de risc cât mai mic, dacă se poate aproape de zero, în timp ce a investi înseamnă a pune banii economisiți să lucreze în favoarea ta pentru a le crește valoarea și a te ajuta să îți atingi mai ușor obiectivele financiare.   Economiile pentru a fi accesibile și pentru a-și conserva valoarea sunt păstrate de obicei în instrumente financiare cu lichiditate crescută și riscuri scăzute, cum sunt depozitele bancare sau certificatele de trezorerie, aceste instumente fiind caracterizate de randamente reduse. Câștigurile obținute de pe urma economisirii sunt sub formă de dobândă și scopul este să acopere cel puțin rata inflației.
Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!
Investițiile pe cealaltă parte au ca scop obținerea de randamente ridicate prin creșterea valorii capitalului investit și obținerea de profit, în condițiile asumării unui risc acceptabil. Astfel, instrumentele financiare folosite sunt de la cele mai puțin riscante cum sunt obligațiunile, cu un grad de risc relativ scăzut, acțiunile cu un grad de risc mediu și derivatele care un grad de risc crescut și care se adresează în special investitorilor profesioniști.   Pe scurt scopul economisirii este conservarea capitalului în condiții de risc scăzut și cu randamente scăzute, în timp ce scopul investițiilor este creșterea valorii capitalului investit în condiții de risc și rentabilitate variabile în funcție de instrumentele financiare alese.   Piața de capital este o modalitate dinamică de a investi banii economisiți. Dacă nu ai cunoștințele necesare pentru a începe activitatea de investiții pe cont propriu poți apela la un specialist. Înainte de a începe să investești trebuie să parcurgi câțiva pași esențiali:   -  În primul rând trebuie să începi educația ta financiară. Nu poți să începi să investești înainte de a înțelege cum funcționează piețele financiare și care sunt caracteristicile instumentelor financiare în care vrei să investești;   -  Trebuie să afli care este apetitul tău față de risc sau nivelul de risc maxim acceptat, în funcție de care vei alege investițiile potrivite profilului tău de risc; -  Trebuie să îți stabilești obiectivele investiționale, inclusiv intervalul de timp pentru care vrei să investești, pentru a-ți putea realiza un portofoliu diversificat care să răspundă nevoilor tale; -  Și nu în ultimul rând, trebuie să stabilești care este nivelul de lichiditate dorit, pentru a putea avea acces la banii tăi atunci când dorești. Alegerea celor mai potrivite investiții poate părea un proces dificil având în vedere multitudinea și varietatea instrumentelor disponibile, dar având alături de tine un partener de încredere, așa cum își dorește să fie și pentru tine Profit Point, investițiile pot deveni accesibile oricui dorește să devină investitor.   Dacă ai început educația financiară și rezultatele au început să se vadă, dar nu știi cum să continui pentru a-ți transforma economiile în investiții îți recomandăm să urmezi Primii pași pe bursă alături de Profit Point.   Bursa de Valori București (BVB) este și ea alături de tine în procesul de a deveni investitor punându-ți la dispoziție atât materiale educative cât și alte informații de care ai nevoie. Pentru aceasta BVB a creat o serie de ghiduri special destinate începătorilor pe bursă cum sunt Ghidul Fluent în Finanțe sau Ghidul investitorului pe piața AeRO.  
Voting postare: 0

0 Commentarii:

Spune-ţi opinia


Articole asemănătoare

Bonus mare pentru economii mici

Bonus mare pentru economii mici

Vremurile în care trăim sunt pline de incertitudini. Imprevizibilitatea viitorului economic sporește tot mai mult nesiguranța condițiilor în..
  •   2
  •   2
  •   2754
  •   1
Azi cu muncă, mâine fără

Azi cu muncă, mâine fără

Scopurile de carieră și stabilitatea financiară sunt atinse, de regulă, după ani buni de muncă și experiență profesională. Se întâmplă fiecă..
  •   2
  •   4
  •   1667
  •   0
15 citate despre succesul financiar, oferite de Dave Ramsey

15 citate despre succesul financiar, oferite de Dave Ramsey

Dave Ramsey este un clasic al educației financiare, un autor și un speaker motivațional apreciat în întreaga lume. Acum 25 de ani, Rams..
  •   4
  •   5
  •   963
  •   0
Prima investiție la bursă și rolul educației financiare

Prima investiție la bursă și rolul educației financiare

Primul lucru care îi atrage pe tinerii dornici de succes în lumea afacerilor și a investițiilor bursiere este câștigul ușor și banii rapizi...
  •   5
  •   6
  •   1132
  •   0
Cum să-ți protejezi economiile de inflație

Cum să-ți protejezi economiile de inflație

Presiunile inflaționiste din ultima perioadă, dar și incertitudinile care domină platoul economic național și internațional, îi fac pe român..
  •   4
  •   5
  •   1094
  •   0
Investiții lichide versus plasamente nelichide

Investiții lichide versus plasamente nelichide

Motivul existenței oricărui mecanism bursier îl constituie lichiditatea. Datorită saltului tehnologic din anii 70, piața financiară a î..
  •   5
  •   5
  •   774
  •   0
x

Abonare la Newsletter!


Vrei să fii un om bine informat?
Doar așa îți poți gestiona economiile corect.

Abonează-te la Educație!

Vă mulțumim!
În momentul accesării site-ului www.profitpoint.ro, se utilizeaza cookie pentru a vă oferi o navigare mai uşoară pe site .
Mai multe detalii despre cookie puteți găsi aici: Politica de confidențialitate