După o pregătire atentă, pe 25 mai 2016 clujenii pasionaţi de trading şi investiţii au avut ocazia de a-i cunoaşte pe membrii echipelor Profit Point, Invest Club şi High Class Trading în cadrul evenimentului Hacking The Trade , scopul fiind unul de cunoaştere şi de introducere în lumea tradingului de acţiuni, mărfuri, indici bursieri şi de valute.
Fiecare sală a sediului a avut o temă diferită: socializare şi cunoaştere, acces la trading desk-ul HCT unde se putea vedea întregul setup şi tranzacţiile portofoliului, iar în centrul atenţiei a fost prezentarea partenerilor de la Invest Club.
Participanţii acestui eveniment împreună cu traderii au analizat, ascultat şi împărtăşit interese şi obiective privind ultimele direcţii ale pieţei.
Victor Avram, Tudor Irimiea, Paul Maior şi Tudor Faragau au avut o prezentare foarte interesantă despre portofoliul Invest Club, evoluţia principalelor companii din Romania, cele mai importante evenimente economice şi lansarea proiectului Invest Cafe.
Contribuim constant la mărirea bagajului de cunoştinţe a traderilor pregătiţi de Profit Point şi tocmai de aceea în cadrul evenimentului am lansat cursul “Investment Management & Trading” pe care l-am dezvoltat împreună cu partenerii noștri de la Invest Club și care are ca scop pregătirea viitorilor traderi și investitori de pe piața bursieră.
Dezvoltarea comunităţii de trading din Cluj-Napoca este un alt proiect important deoarece în urma experienței acumulate, există traderi de succes ce dovedesc LIVE prin exemplul propriu că se poate face performanță și mai ales că iți oferă posibilitatea de a învăța la un alt nivel, alături de un mentor profesionist care înțelege cu adevărat procesul de pregătire a traderului.
Cei prezenți ne-au oferit feedback-uri foarte bune care ne impulsionează să mai facem astfel de evenimente și pe viitor.
Sisteme de Money Management, strategii de tranzacționare, schimbul de experiență și oferirea unor exemple concrete live dar și din trecut, au fost elementele ce au făcut diferența. Nu de multe ori poți avea acces la astfel de informații, mai ales pe gratis și bucuria cea mai mare a fost că toți am invățat lecții importante. “Sharing is caring.”
Pe cei aflați la început de drum, îi sfătuim să învețe mai întâi și abia mai târziu să intre “în acțiune” deoarece potențialul domeniului este uriaș și cu un efort intelectual mediu poți face o performanță destul de frumoasă, ce-ți poate oferi un “reward” mare.
Ne dorim să fim schimbarea, să arătam lumii că se poate și să-i ajutăm pe cât mai mulți să reușească și ei!