Mihai-Adelin Popescu

Mihai-Adelin Popescu

Descriere detaliata
Numele meu este Mihai Popescu, sunt trainer de educație financiară în cadrul centrului educațional Profit Point, trader și întreprinzător a două business-uri. Am ales să fiu trainer, deoarece sunt o persoană empatică și sociabilă. Îmi doresc să împărtășesc toate cunoștințele pe care eu le-am dobândit și altor persoane și totodată sper ca povestea mea despre cum am reușit să îmi îndeplinesc obiective, să vă inspire și să vă ajute să luați inițiativă. Ceea ce m-a motivat să studiez acest domeniu au fost visele pe care le-am avut. Mi-am dorit dintotdeauna să pot avea propriul meu business și să devin independent financiar. Am realizat că nu pot obține ceea ce îmi doresc dacă nu încep să lucrez pentru asta, am vrut să evoluez. Știam că doar acțiunea mă putea duce la reușită, așa că am luat inițiativă și am început să mă documentez tot mai mult despre domeniul financiar. Pentru început, am citit cartea lui Robert Kiyosaki intitulată “Tată bogat, tată sărac”, apoi am continuat cu multe alte cărți. După o perioadă scurtă de timp am aflat de la un prieten că s-a înscris la un curs de educație financiară. M-a întrebat dacă mi-aș dori să merg cu el, am acceptat fără ezitare. Curiozitatea și-a spus cuvântul, mă gândeam ce se poate întâmpla la acest gen de curs. După terminarea cursului am realizat că sunt o persoană ce își neglijează veniturile, eram o persoană ce nu știe nici măcar câți bani are în portofel zi de zi. Mi-am dorit foarte mult să-mi găsesc libertatea deplină, astfel, am decis să investesc pe piețele financiare. La început îmi era teamă că nu o să reușesc, deoarece sunt o persoană cu înclinații artistice, iar graficele păreau tehnice. Credeam că doar matematicienii și fizicienii pot avea succes în acest domeniu. Pe parcurs am realizat că latura mea artistică mă ajută să interpretez cu ușurință graficele, putând să văd în ansamblu mișcarea pieței. Deși am avut momente în care am vrut să renunț, era un vis pentru mine sa reusesc în domeniul acesta. Motivația mea a fost una și mai mare datorită suportului pe care l-am primit din partea trainerului meu care îmi spunea mereu, “Mihai, tu faci o analiza super bună, n-ai cum să renunți.” Acesta m-a încurajat o bună perioadă de timp, mi-a oferit lecții importante ce m-au ajutat să pășesc în acest domeniu mult mai sigur pe mine. Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la el a fost să-mi setez obiective realiste. Așteptările mele au fost de la început mult prea mari, îmi doream să reușesc fără să-mi conturez un plan. Ulterior, mi-am setat obiectiv mari, pe care le-am împărțit în obiective mai mici. Astfel, am reușit să mă țin motivat și să nu renunț. Trainer-ul, știind evoluția mea, m-a recomandat pentru postul de trainer. Sincer, nu mă gândeam niciodată la această opțiune, dar când s-a întâmplat, am știut că asta vreau să fac. Am învățat din greu, voiam să asimilez toate informațiile, să devin un profesionist. Perioada de training a fost lungă, dar a trecut imediat. Mi-am descoperit scopurile morale și financiare după care vreau să mă ghidez. Știam că voi câștiga din asta și m-a mulțumit faptul că voi putea să ajut oamenii, dacă fac ceea ce-mi place. Principiul meu de viață este să faci lucrurile cu onoare. Toate începuturile sunt grele însă, dacă îți dorești cu adevărat să realizezi ceva, nimic nu te împiedică. Cu toate informațiile dobândite, acum puteam să fiu pe cont propriu. Am început să tranzacționez singur și rezultatele au fost bucurătoare. Apoi, am susținut primul meu curs. Am reușit să trec peste emoții și totul a decurs conform așteptărilor mele. Astfel, am realizat că am reușit să-mi schimb mult mai mult decât statutul social, mi-am schimbat viața. Disciplina m-a ajutat să înțeleg că este nevoie de un program, pentru asta am o rutină zilnică. Îmi place să mă trezesc devreme, consider ca pot sa fac mai multe lucruri. Dimineața meditez cinci, zece minute, îmi ofer un boost de energie, apoi îmi actualizez informațiile noi din piață, după care dau câteva tranzacții. Îmi place sa fac aceste lucruri de dimineață pentru ca le consider cele mai grele din zi. În următoarea parte a zilei susțin cursuri și întâlniri de suport pentru cursanți. Seara am destinat-o pentru dezvoltarea celorlalte business-uri. Nevoia m-a împins să devin o persoană mai organizată ce își planifică de cu seara ce sarcini are de îndeplinit în ziua următoare. Sfatul meu este să fii organizat, să-ți faci un plan de acțiune, și să-l pui în practică oricât de imperfect poate părea la început. Adună cât mai multe experiențe de-a lungul vieții!

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică