Provocarea mea pentru tine, timp de 30 de zile! Eu am avut rezultate, chiar din prima lună!

Înainte să am vreo idee despre conceptul ajuns popular in ultimii anii si anume ”Educație financiară”, eram în situația în care, încă din prima zi in care îl luam, salariul era deja cheltuit, asta ca sa nu încep povestea încă de dinaintea primului salariu, pe vremea când banii de la părinți purtau denumirea de ”salariu de copil”, iar în acele timpuri, caracterizarea capacităților mele în privința administrării finanțelor încă nu are corespondent în DEX. Ca sa revin la poveste, venitul de atunci era unul modest, lucram undeva în jur de 10 - 12h pe zi, ceea nu îmi permitea să îmi iau un job part-time. Presiunea responsabilității era din ce în ce mai mare, pe o parte știam că ceva nu funcționează, iar pe de cealaltă, căutam soluții.

 

Stresul era atât de mare, încât devenisem ca un robot care mergea la muncă, venea acasă și repeta acest scenariu de la zi, la zi. Când îmi programam câte o ieșire mă gândeam de două ori înainte si chiar si când ajungeam la locul cu pricina, studiam meniul restaurantului de parcă era vreun roman siropos si nu mă mai săturam de poveste.

Simțeam cu toți porii că situația trebuia să se schimbe! Când am luat contact prima dată cu o carte de educație financiară, am descoperit că pentru a ajunge un om prosper este nevoie să fac o schimbare în comportament, asta ca să mă exprim frumos si sa nu va spun ca m-am simțit că ultimul om… în cap îmi tot suna retorica ”Oare cum ai reușit să ajungi la vârsta asta? Cum ai reușit să supraviețuiești?” 

Unul dintre primele exerciții de care citisem a fost despre tehnica bugetului personal. Inițial, nu am luat în calcul că ar putea să mă ajute cu ceva, apoi, regăsind recomandarea la mai mulți specialiști, am decis să încerc. Ce aveam de pierdut? Am început să îmi scriu toate cheltuielile și când spun toate, chiar și cele de 1leu. De la zi la zi, deveneam conștient că unele achiziții nu îmi sunt necesare și le fac doar din obișnuință, dar este foarte greu dezvățul. Vă spun cu toată sinceritatea, după prima lună de buget, scris cu regularitate pe foaie, uitându-mă la cifre, am tras o sperietură extraordinară: mi s-a părut incredibil să văd negru pe alb cum se adună sume, pe care nu le băgam în seamă nici în ruptul capului.

 

Un scurt exemplu ar fi acela când mergeam la magazin să iau pâine, iar instinctiv luam și o sticlă de suc, poate niște chips-uri; scenariul se repeta când mergeam să-mi cumpăr haine: reducerile mă determinau să fac achiziții de care nu aveam nevoie. Azi un pic, mâine un pic, iar la final de lună erau câteva sute de lei în plus care se duceau pe lucruri cumpărate din impuls. Pe lângă partea financiară, am realizat că nu mănânc sănătos, foarte mulți bani se duceau și pe țigări. Referitor la țigări am să vă povestesc într-un alt articol cum mi-am cumpărat primul apartament renunțând la acest viciu.

Când am început să acord atenție banilor, lucrurile s-au schimbat! Am învățat să decid conștient pe ce se duc banii mei și cum pot să fac un mic pas către economisire. Pe parcursul timpului am eliminat din cheltuielile ce nu îmi erau necesare. Banii pe care îi dădeam pe lucruri inutile, am început să îi economisesc, această practică, la rândul ei, mi-a oferit posibilitatea să nu mai stau stresat într-un restaurant, în momentul în care luam decizia să mă recompensez: meniul, de la stadiul de roman, a trecut la povestire, iar mai apoi la o telegramă.

 

Exemplul cu magazinul este doar unul dintre multe altele. Aud frecvent oameni care cumpără impulsiv, doar pentru că oferta atrage, însă în scurt timp nu mai folosesc acel obiect. O să spuneți, ”Da, bine! Dar dacă venitul meu e mic, de unde sa mai economisesc?” Da, într-adevăr ca să economisim sume de bani pare aproape imposibil. Bineînțeles, primul și primul pas este să ne creștem veniturile, dacă din varii motive nu avem posibilitatea se pot face minuni și cu sume mai mici. Cu pași constanți, vei vedea rezultate: nici regatele nu s-au construit într-o zi.

Timp de o lună, atât tu, cât și membrii familiei (dacă este cazul), notați fiecare sumă de bani. Poți folosi un document Excel. Notează-ți undeva unde ai acces ușor, tocmai pentru a nu simți greutate și a te lăsa pe parcurs de proces. Scrie fiecare sumă de bani pe care o cheltui. La final de lună, ia-ți o oră în care să analizezi cu sinceritate față de tine pe ce s-au dus banii. Ce suma s-a cheltuit pe necesități și ce sumă pe dorințe?

Acum, să nu mă înțelegeți greșit, o singură viață avem și ea merită trăită cu adevărat. Adică, în momentul în care venitul va crește, bucură-te de viață și răsplătește-te pentru absolut fiecare lucru, dar să o faci educat financiar.

 

Sunt pași mici pe care îi putem face, iar rezultatele vor veni garantat! La mine a funcționat: pe de o parte a venit conștientizarea puterii mele financiare, iar pe de cealaltă parte a venit educarea și stoparea impulsurilor. Te provoc să încerci acest experiment timp de o lună de zile. În fiecare zi. Fără abatere. Iar la final, spune-mi cum te simți și ce concluzii poți trage pentru tine!

Editorial de Răzvan Gheorghe

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică