Ar putea yuanul chinezesc să devină principala rezervă monetară internaţională?

Conform datelor publicate de sistemul internațional de transfer interbancar SWIFT, în aprilie 2015, ponderea yenilor chinezei în volumul total al plăților internaționale a fost de 2.07%, față de nivelul de 0.63% înregistrat acum doi ani. Valuta chinezească a urcat, astfel, pe locul 5 după dolar, euro, liră și yeni. Și mai importantă este ponderea pe care o are utilizarea yuanilor în comerțul internațional – 8.7%. Comerțul cu yuani este cel mai semnificativ în Hong Kong, Singapore, Londra. Cu toate acestea, diferența între yuani și dolari este impresionant de mare, însă trebuie să avem în vedere și dinamica pozitivă pe care o are valuta chinezească. În primul rând, perspectivele pozitive ale yuanului se bazează pe creşterea pieței interne și a solvabilității acesteia, pe potențialul de export extrem de mare al Chinei și, mai ales, pe influența economică pe care o are statul asupra celorlalte țări din regiune. China își extinde rapid zona de comerț liber în regiunea asiatică, în acest sens fiind reprezentative acordurile de liber schimb încheiate între China și Coreea de Sud (noiembrie 2014), acordul ACFTA, relațiile comerciale dintre China și Thailanda, Malaezia, Singapore ș.a. Dar care sunt piedicile în calea instituirii yuanului drept valută internațională? Există mai multe probleme care apar în acest sens: În primul rând, trebuie să avem în vedere că la momentul de față, yuanul nu îndeplinește calitățile unei monede de rezervă între care se află conversia și rata flotantă liberă. Banca Națională a Chinei este cea care reglementează cursul valutei chinezești, curs puternic depreciat în raport cu dolarul. La momentul de față, această politică urmărită de Banca Chinei este avantajoasă statului și se justifică prin încurajarea exporturilor. China încă nu e pregătită, așadar să permită introducerea cursului flotant, care ar reduce capacitatea concurențială a produselor chinezești de export. Cu toate acestea, observăm o tendință a statului de a relaxa controlul asupra ratei de schimb. Începând cu anul trecut, guvernul a permis cursului de schimb să fluctueze într-un interval de 2% peste sau sub valoarea de referință stabilită zilnic de către Banca Centrală, comparativ cu nivelul anterior de 1%. De altfel, o critică des întâlnită la adresa sistemului politic și financiar al Chinei este dar de lipsa sistemelor democratice transparente. Autoritățile nu se grăbesc să-și diminueze influențele politice, ori să renunțe la politica monetară curentă. O altă piedică în calea expansiunii yuanului în lume este insuficiența valutei chineze în cadrul statelor care sunt parteneri comerciali ai Chinei. Pentru ca încrederea acestora în yuan să crească, este necesar să fi dobândit un anumit nivel de legitimitate la nivel internațional, la care se poate ajunge doar în timp printr-o istorie de stabilitate. Între timp, mulți experți identifică o mare ambiguitate în relațiile politice ale Chinei cu unele state vecine precum Japonia, Vietnam, Taiwan etc. În ultima perioadă este discutată posibilitatea includerii yuanului în formarea Drepturilor speciale de tragere (DTS/SDR). Drepturile speciale de tragere reprezintă moneda virtuală a FMI, concepută să înlocuiască standardul aur, iar valoarea DTS se calculează în funcție de dolarul american (44%), euro (34%), yenul japonez (11%) și lira sterlină britanică (11%), conform cotațiilor de la bursa londoneză. Introducerea yuanului în acest coș valutar ar oferi o mai mare expunere internațională yuanului și un capital politic mai puternic pentru a-și extinde acordurile comerciale cu alte state. Cu toate acestea, la momentul actual, yuanul nu are șanse să devină principala monedă de rezervă mondială, iar cei mai mulți dintre experți sunt oarecum sceptici că vreo valută ar putea surclasa dolarul american în următorii 30 de ani.