PROFIT WEEK
Ediția a 4-a
30 Ianuarie – 4 Februarie 2023. 6 zile de maraton. Online, Zoom
PROFIT WEEK
Ediția a 4-a
30 Ianuarie – 4 Februarie 2023. 6 zile de maraton.
Online, Zoom
Ce înseamnă
Profit Week?
Maratonul de educație financiară și investițională își schimbă ritmul, pentru că tu ne-ai cerut acest lucru; astfel ediția cu numărul 4 vine cu o serie de invitați care îți vor explica fenomenele economice la care asistăm, dar și oportunitățile de investiții care se întrevăd.
30 Ianuarie – 4 Februarie 2023. 6 zile de maraton Online, Zoom.

Profit Week 4 este pentru tine!
Am schimbat dinamica evenimentului și am introdus în fiecare zi a maratonului invitați care să îți prezinte perspectiva lor asupra evenimentelor pe care le trăim în viața de zi cu zi: de la profesori universitari din cadrul ASE, la psihologi, precum Paul Olteanu, care te vor învăța, aplicat cum să îți gestionezi emoțiile în aceste perioade de recesiune sau criză economică.
Profit Week 4 vine și cu o zi dedicată în exclusivitate Pieței Imobiliare: de ce să investești în imobiliare, care a fost evoluția acestui sector, dar și care vor fi schimbările legislative, începând cu 2023, așadar rezervă-ți acum locul:
Înscrie-te acum

De ce trebuie să participi la acest eveniment?
Pentru că este cel mai practic și aplicat eveniment de până acum, organizat de Profit Point; pentru că vei primi răspunsul la cele mai arzătoare întrebări care te preocupă la momentul de față; pentru că vei înțelege cum trebuie să te raportezi tu la schimbările economice care au loc – toate fiindu-ți prezentate de invitații noștri.
În plus, datorită numărului mare de solicitări venite din partea voastră, ziua a treia a maratonului va fi ziua dedicată exclusiv dinamicii pieței imobiliare și oportunităților de investiții venite din acest sector.

Programul Profit Week 4
Criză, inflație, cicluri economice la nivel local și mondial
Comportamente și oportunități pe timp de criză
Gestionarea emoțiilor în investiții: eșec, lăcomie, frică
Tipuri de investitor și pattern-uri comportamentale
Q&A session
Introducere în sectorul imobiliar. De ce să investim în imobiliare?
Evoluție statistică piața imobiliară, în ultimii 5 ani
Locuințe noi vs. Locuințe vechi
Creditare. Finanțare. Expertiză bancară
Schimbări legislative în imobiliare
Concluzii și Q&A session
Sisteme automatizate de tranzacționare
Optimizarea și îmbunătățirea procesului de tranzacționare
Inflație. Deficit. Scenarii de carieră. Management și Leadership
Backtesting și optimizarea lui pentru creșterea randamentelor
Order Flow – Raportul dintre cerere și ofertă
Lichiditate. Cum se urmărește lichiditatea în piețe? Spike-uri. De ce apar?
Mișcarea pieței din trend în trend
Divergențe ascunse & Duplications. Cum acționăm atunci când le identificăm?
Q&A Session. Live answers & comments
Intrarile în tranzacții
Market sentiment, explicat
COT report – cum să îl folosești?
Money Management – cum să nu pierzi oportunitățile?
Exit Point. Când ieșim din tranzacții?
Speakerii noștri
Partenerii noștri
Rezervă-ți locul!
Profit Week 4
3490 RONProgram 6 luni
13690 RON Partenerii noștriDe ce să te înscrii ACUM?

Criza care se tot anunță, război, inflație la cote istorice, situație economică post-pandemică sunt teme de actualitate, care ne impactează pe fiecare dintre noi, de aceea, prin structura zilelor de la Maratonul Educației Financiare și Investiționale, Profit Week 4, ne dorim să oferim răspunsuri practice și să identificăm împreună oportunitățile din piață.
Este unul din cele mai căutate subiecte la ora actuală, investițiile în piața imobiliară fiind una din cele mai importante ramuri ale investițiilor, în general. Alături de Oana Păun, coordonatorul zilei a III-a, former Sales & Marketing Director la Maurer Imobiliare, iar în prezent coordonatorul Departamentului de Marketing Profit Point, veți afla cele mai noi informații din zona imobiliară.
Prin achiziționarea pachetului „Program 6 luni” ai acces la toate evenimentele oferite de Proft Point în prima jumătate a anului 2023. După zilele 5 & 6 de la Profit Week 4, susținute în integralitate de Alexandru Chirilă, CEO-ul Profit Point, veți avea acces la 3 luni de mentorat alături de el, prin care veți pune în aplicare toate informațiile studiate.
De ce să te înscrii ACUM?

Atât pentru Pachetul Profit Point 9 (VIP), cât și pentru maratonul de educație investițională, Profit Week 3, am gândit o ofertă special destinată tuturor celor care vor achiziționa unul dintre cele două produse educaționale marca Profit Point. Astfel, imediat după lansarea evenimentelor beneficiați de o reducere de 30% din prețul programelor.
Prin achiziționarea pachetului „Program 6 luni” ai acces la toate evenimentele oferite de Proft Point în prima jumătate a anului 2023. După zilele 5 & 6 de la Profit Week 4, susținute în integralitate de Alexandru Chirilă, CEO-ul Profit Point, veți avea acces la 3 luni de mentorat alături de el, prin care veți pune în aplicare toate informațiile studiate.
Participă la MARATONUL Educației financiare
Profit Week 4: 3490 RON (TVA inclus)