De ce nu reușesc românii să economisească?

De ce nu reușesc românii să economisească?
Domeniul financiar este unul important în viața noastră.

Iar într-o epocă a consumerismului în care ne aflăm, este greu să nu ne lăsăm tentați de multe produse, servicii, călătorii și alte lucruri care ne fac viața mai confortabilă.   

Economisirea banilor este esențială, pentru că ne ajută să ne gestionăm rațional finanțele. Din păcate, românii nu dau mare importanță acestui aspect.

Dacă e să ne uităm la germani, economisirea este o trăsătură definitorie a națiunii lor. Bazele obiceiului de a economisi au fost dezvoltate pe parcursul a două secole prin intermediul instituțiilor de educație care au promovat în mod ambițios, am spune, importanța economiilor ca asigurare pentru viitor. Germanii au fost mereu încurajați să se pregătească pentru viitor. Astfel, chiar și cei din mediul rural reușesc să pună bani de-o parte mai mult decât media din UE și din SUA. Pentru ei, economisirea este un lucru obișnuit, un obicei înrădăcinat și nu o simplă strategie financiară. 

În același timp, românii consideră că nu câștigă bani suficienți ca să mai și economisească. 

Potrivit unor studii legate de finanțele populației, aproape jumătate dintre români spun că nu economisesc nici un ban de la o lună la alta pentru că nu-și permit acest "lux". Circa 40% din români trăiesc de pe o zi pe alta, iar mai mult de jumătate au rate la bănci. Mai mult, o mare parte din cei care au rate, intenționează să acceseze credite noi, mărind astfel spirala de îndatorare. 

Totodată, o bună parte din români declară că nu crede că e nevoie să bună bani de-o parte pentru că încă mai crede că pensia de la stat va fi suficientă la bătrânețe. Vorbim, în acest caz, despre un anumit nivel de educaţie financiară. Multă lume nu conștientizează că nu te poți baza pe o pensie de la stat, ci trebuie să crești rata de economisire. 

Doar un sfert din populație reușește să economisească lunar și tinde să-și fructifice economiile în următorii ani. Orice modalitate de investiție presupune și o economisire de bani. Atunci când investești, dai valoare banilor și crește și rata de economisire. 

Este adevărat că administrarea bugetului nu este o sarcină ușoară, dar există multe oportunități prin care poți economisi. Cheia este găsirea unui echilibru între venituri, cheltuieli și investiții.  

Ce poți face pentru a reuși să economisești?

  • Înainte să achiziționezi ceva, gândește-te câte ore de muncă valorează acel lucru și întreabă-te dacă merită sau nu să-l cumperi. 
  • Urmărește venitul, cheltuielile și economiile pe care trebuie să le faci. 
  • Caută oportunități de a-ți maximiza câștigurile.
  • Investește pentru a-ți multiplica economiile.

Vrei să ai mai mulți bani?

Iată ce poți face, în 7 + 1 pași simpli:

  1. Investește în educația ta
  2. Informează-te
  3. Fă-ți un plan
  4. Analizează-ți cheltuielile
  5. Economisește
  6. Multiplică-ți sursele de venit
  7. Investește
  8. Ajută-i și pe ceilalți

Ghidul tău în finanțe personale și money management. Economisește mai mult, investește inteligent, scapă de datorii!

De ce nu reușesc românii să economisească?

Articole asemănătoare

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică