Proiectul are în vedere oferirea de cursuri de formare pentru viitorii antreprenori, sprijin în dezvoltarea modelului propriu de business prin sesiuni de mentorat și consiliere și oferirea unei finanțări cuprinse între 55.000 euro și 100.000 euro pentru implementarea ideii de business.
Ca parte a activității de promovare a proiectului în rândul viitorilor antreprenori face parte și organizarea de mese rotunde. Astfel, pe 20 octombrie ac, a avut loc la Cluj prima masă rotundă în cadrul căreia au fost oferite amănunte cu privire la implementarea proiectului Social Entrepreneurs Nation și grupul țintă vizat punându-se accent pe importanța întreprinderilor de economie socială.
În cadrul acesteia au participat Florin Jianu, președinte al CNIPMMR, Augustin Feneșan președinte al Asociației Patronilor și Meseriașilor, Ana-Maria Chiciudean, director executiv al AJOFM Cluj, Aurel Mocan, director executiv al Direcției de Asistență Socială și Medicală și alți reprezentanți ai autorităților publice locale. În cadrul intervențiilor lor, aceștia au subliniat importanța proiectului pentru piața muncii din Regiunea Nord-Vest, subliniind gradul educației deficitare cu care se confruntă antreprenoriatul social actual, dar și necesitatea colaborării prin intermediul parteneriatelor încheiate care să susțină tinerii antreprenori în înființarea întreprinderilor sociale și angajarea persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile.
“Eu m-aș bucura să văd cât mai mulți antreprenori care vor câștiga la concursul de planuri de afaceri din Cluj, pentru că în general Clujul este un județ cu un apetit antreprenorial ridicat și cu oameni care înțeleg ce înseamnă economia socială și implicarea în societate. De altfel, suntem foarte mândri de acest tip de proiecte de economie socială, pentru că ele vor crește o nou generație de antrepenori, mai implicați în comunitate și cu acest spirit de a da înapoi comunităților din care provin.” a menționat Florin Jianu, președinte al CNIPMMR.
Informații de background
Grupul țintă al proiectului este format din 120 de persoane care doresc să inițieze o activitate în domeniul economiei sociale, cu domiciliul sau reședința în județele din regiunile Nord-Vest și Vest, persoane care vor participa la cursuri dedicate dezvoltării competențelor antreprenoriale în acest domeniu, la cursuri de management strategic și la cursuri de marketing digital.
Subvenții: Cele mai bune 30 de planuri de afaceri vor beneficia de o finanțare situată între 55.000 Euro și 100.000 Euro (echivalent în lei), în funcție de numărul de locuri de muncă asumate, după cum urmează:
• Ajutor de minimis de 55.000 euro – minimum 2 locuri de muncă create;
• Ajutor de minimis de 70.000 euro – minimum 3 locuri de muncă create;
• Ajutor de minimis de 85.000 euro – minimum 4 locuri de muncă create;
• Ajutor de minimis de 100.000 euro – minimum 5 locuri de muncă create.
Activități: Persoanele înscrise în grupul țintă vor beneficia de cursuri de formare, iar în urma selectării planurilor de afaceri câștigătoare, aceștia vor fi sprijiniți în dezvoltarea modelului propriu de business prin sesiuni de mentorat și consiliere.
Iată ce poți face, în 7 + 1 pași simpli:
- Investește în educația ta
- Informează-te
- Fă-ți un plan
- Analizează-ți cheltuielile
- Economisește
- Multiplică-ți sursele de venit
- Investește
- Ajută-i și pe ceilalți
Ghidul tău în finanțe personale și money management. Economisește mai mult, investește inteligent, scapă de datorii!