Startupers Club

Curs Antreprenoriat GRATUIT

Într-o lume în care auzi prea des „Nu se poate”, tu trebuie să îți găsești drumul. Să ai încredere că ideea ta poate lumina, într-o zi, viața cuiva. Acesta a fost motivul pentru care Profit Point a inclus în programa sa educațională, cursurile de antreprenoriat, însă nu ne-am oprit aici: suntem pregătiți să FINANȚĂM cele mai bune idei de afaceri ale cursanților Startupers Club.

Startupers Club este locul în care înveți să aduci ideea ta de afacere la viață, pornind de la un business plan concret, de la înțelegerea situației actuale în care te afli și trasarea obiectivelor clare pe care le vei urma pas cu pas.
Acest proiect a plecat de la necesitatea de educare a populației și în sferă antreprenorială, pentru că am întâlnit de mult prea multe ori, afaceri „făcute pe genunchi”, sau idei geniale care s-au împotmolit în labirintul birocratic. Tocmai de aceea, prin cursurile de antreprenoriat oferim cursanților noștri posibilitatea să își contureze, structureze și implementeze ideea de afaceri, având tot suportul din partea noastră.
Prin intermediul cursurilor de antreprenoriat vei reuși să lași amprenta ta asupra lumii, într-un mod care te va face să privești viitorul cu interes și curiozitate, pentru că el va deveni terenul tău de joacă. Alături de noi vei învăța cum să îți structurezi ideile, cum să le poziționezi în funcție de gradul de risc, cum să evaluezi necesarul de resurse pentru afacerea ta, cum să îți finanțezi afacerea și tot suportul legislativ de care ai nevoie.

Luminează-ți ideea !

Programul educațional Startupers Club by Profit Point începe cu un curs GRATUIT de patru zile, în care vei reuși să faci o anamneză concretă a ideii tale, a viabilității ei și tot aici vei descoperi modalitatea prin care tu o poți conduce spre succes. După acest curs introductiv, vei putea lucra aplicat, cu trainerii noștri, exact pe dezvoltarea și conturarea planului tău de afaceri: de la identitatea vizuală a business-ului tău, până la promovare, clienți și exit.

Primii tăi clienți .

Pentru fiecare antreprenor la început de drum, momentul în care face cunoștință cu primii săi clienți este un moment ”Evrika!” Acesta este scopul proiectului nostru educațional: să dezvoltăm, într-un mod sănătos, solid și corect comunitatea antreprenorilor din România, creând o bază stabilă prin posibilitatea de FINANȚARE a afacerilor lor. Este un proiect unic pe piața autohtonă, iar calitatea și aplicabilitatea informației oglindesc respectul pe care îl oferim cursanților noștri. Da, noi educăm pentru viitor!

Bodo Codreanu,

Coordonatorul proiectului ”Startupers Club”

Beneficiile tale din Startupers Club

Ce vei învăța ?

Idei viabile de afaceri

Înveți să generezi, să selectezi și să validezi idei de afaceri viabile. Alegi ideea de business care fructifică la maximum cunoștințele și abilitățile tale, în timp ce faci ceva ce îți place. În plus, te ajută să transformi un hobby sau o idee într-o afacere de succes. Descoperi modelul de business potrivit, prin care să generezi profit.

Poziționarea în piață

Înveți cum să te poziționezi în piață astfel încât să ai șanse reale de a fi ales de către clienți. Descoperi instrumentele cu care poți să eviți majoritatea greșelilor care duc la eșuarea rapidă a noii afaceri și înțelegi care sunt elementele strategice de care să ții cont atât la început, cât și în etapa de dezvoltare a business-ului.

Planul tău de acțiune

Construiești, pas cu pas, planul tău de acțiune care te va ajuta să-ți începi afacerea pe repede înainte. Descoperi secretele și știința din spatele sistemului prin care găsești clienți plătitori și deprinzi modul de construire a strategiilor de marketing și vânzări la început de drum. Primești feedback individual de la trainer la exerciții.

Dă viață ideii tale de afacere

Startupers Club este pentru tine !

Dacă îți dorești să primești suportul nostru pentru afacerea ta, echipa Startupers va fi alături de tine. Astăzi nu trebuie decât să completezi acest formular:

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică