Datele înregistrate pe acest segment de piață au fost foarte bune încă din luna iunie, când s-a înregistrat o creștere cu 16.4%, în raport cu aceeași lună a anului precedent. Până atunci, din cauza stării de urgență și a restricțiilor impuse din cauza pandemiei, lumea nu a putut să-și încheie contractele sau să achiziționeze fizic un bun imobil. O mare parte din contractele/ante-contractele de vânzare-cumpărare au putut fi încheiate abia la sfârșitul lunii septembrie, iar în octombrie s-a înregistrat o explozie a tranzacțiilor imobiliare – un record al ultimilor trei ani.
Cele mai multe contracte de vânzare de imobile au fost înregistrate Bucureşti, datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară indicând un număr de 13623 de tranzacţii. În comparaţie cu luna septembrie, în capitală se poate observa o creştere cu 53% a numărului de tranzacţii. În plus, estimările pentru perioada următoare se dovedesc a fi mai mult decât optimiste, în Bucureşti fiind în pregătire zeci de ansambluri rezidenţiale de dimensiuni medii şi mari.
Pentru că investițiile imobiliare sunt importante, profitabile dar și riscante, specialiștii recomandă ca în contextul pandemiei COVID-19 orice tranzacţie să fie realizată cu mare atenţie acordată atât alegerii proprietăţii, cât şi în înţelegerea tuturor clauzelor contractuale. Cumpărătorilor le este recomandat să facă pași spre o achiziție numai după ce au găsit ceea ce caută și au stabilit prețul corect. De asemenea, cei care au o incertitudine cu privire la stabilitatea locului de muncă, ar putea să mai amâne acest gen de tranzacții pentru a nu intra în incapacitate de plată și pentru a evita riscurile legate de acest tip de investiție.
Află care sunt elementele importante pentru a investi cu succes pe bursă.