Ce mi s-a întâmplat după ce mi-am ascultat instinctul? „Spovedania” reușitei mele

Când ești implicat în mod constant, apar rezultatele. Una dintre calitățile dobândite de când fac parte din Grupul Profit Point este perseverența. Dacă în anul 2013 căutam să mă mulțumesc cu puțin, în anul 2022 știu că limita ne-o punem singuri.

La început am participat la cursuri la îndemnul unui prieten, care tot insista să încerc să văd cum funcționează domeniul. Vedeam cum calitatea vieții lui s-a îmbunătățit și eram curios ce anume a făcut, însă opuneam rezistență să acționez. Țelul meu atunci era unul mic, de a avea un job și un salariu fix, credeam că ating cerul dacă reușesc asta. După mai multe încercări eșuate de a-mi găsi un job, am luat decizia de a schimba pașii și anume să încep cu educația. Nu eram convins în totalitate, pentru că deja făcusem o facultate, mă educasem într-un domeniu și cu toate acestea nu am profesat.

După primul curs gratuit, am vrut să merg mai departe, la cursul practic unde puteam aprofunda materia. Începuse să-mi atragă atenția domeniul financiar, așa că petreceam ore în șir la sediul companiei, alături de ceilalți traderi și de traineri. Mă ajuta, să fiu printre oamenii care aveau același scop ca și mine, să facem schimb de păreri, să pot pune întrebări persoanelor care aveau experiență, fiind printre ei găseam motivația interioară de a continua deși uneori îmi mai zbura gândul la acel job și la salariu fix.

După o perioadă, directorul biroului din București m-a remarcat și m-a invitat la o discuție. Din nou, nu aveam prea mari așteptări, însă totuși speram să îmi ofere oportunitatea de a lucra pentru companie. Așa s-a întâmplat în final. Mi-a dat șansa să devin trainer, trecând înainte de toate printr-o perioadă de training, apoi testare. Chiar și în această etapă aveam să dau înapoi. Ceva din mintea mea îmi spunea că nu o să reușesc, apoi o altă parte îmi zicea: ai rezultate bune, continuă. Am ales să ascult acea voce care mă încuraja să am încredere și să fac următorul pas.

A urmat o perioadă de training intensă, în care am ieșit din zona de confort. În școală știam că învățatul înseamnă memorarea unor subiecte, însă la Profit Point am descoperit că învățarea este: teorie + practică. Nu se exclud una pe cealaltă, ba mai mult se completează. Mă entuziasmam de la zi la zi, astfel începusem să vreau din ce în ce mai multe informații. 

Perioada de testarea a venit și ea la pachet cu frica că nu am făcut o alegere bună, însă, atât de nerăbdător eram să împărtășesc cu alți oameni ceea ce pe mine m-a ajutat ca mai departe și ei să reușească să obțină surse de venit pasiv, încât nu prea am luat în seamă acea frică. În final am ocupat postul de trainer în cadrul companiei Profit Point, aveam un job!

De multe ori aveam tendința de a repeta ceea ce vedem în exterior. În cazul meu, am vrut acel job clasic, de 8 ore pe zi, cu un salariu fix pentru că așa văzusem la majoritatea oamenilor din jurul meu. Ne limităm la o singură variantă prin care vrem să obținem rezultatul dorit, încât nu mai vedem ce alte posibilități mai sunt. Până să obțin job-ul de trainer, nu am crezut că se poate și altfel. Astăzi, la 9 ani după acest eveniment am condus 4 birouri în Europa, acum fiind Director în cadrul biroului din Chișinău.

Mesajul meu pentru tine este: să îți dai voie să-ți asculți instinctul. Chiar dacă uneori în mintea ta va apărea frica, dezamăgirea că lucrurile nu se întâmplă cum îți imaginezi sau poate chiar nerăbdarea că nu se întâmplă cât de repede voiai. Mergi înainte cu perseverență, depășește acele obstacole care apar în drum, ele sunt doar posibilități prin care îți poți dovedi cu fapte concrete că și tu poți!

Editorial de Gabriel Ciobanu

Director Profit Point Chișinău

Află care sunt elementele importante pentru a investi cu succes pe bursă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *