Crowdfunding imobiliare: Cele mai bune platforme de investitii

Crowdfunding imobiliare: Cele mai bune platforme de investitii

Sursa foto: MindK

Vrei să câștigi bani fără prea mult efort? Fără prea multe griji, din confortul propriei case? Sună foarte bine, dar cum poți face asta? 

O modalitate atrăgătoare prin care poți câștiga un venit suplimentar este crowdfunding-ul imobiliar. De ce spunem că este atrăgătoare? Pentru că ai posibilitatea obținerii unor venituri pasive. Pentru că totul se desfășoară în online. Dar acestea sunt doar câteva beneficii ale acestui tip de investiție. Restul beneficiilor ți le prezentăm în secțiunea dedicată de mai jos. 

În ultimii ani, numărul investitorilor a cunoscut o creștere destul de mare și în țara noastră, conștienți fiind că investițiile pot fi o importantă sursă de venit pasiv. Desigur, pregătiți cu o bază minimă de cunoștințe în acest domeniu și conștientizând riscurile aferente.

Șansele de câștig în cazul unei persoane care nu înțelege cum funcționează piața de investiții sunt foarte mici. Aproape nule. Astfel că, un curs, de exemplu, precum și lectura unor articole, cărți sau alte resurse valoroase din domeniul investițiilor te pot ajuta să înțelegi în profunzime cum și în ce poți investi pentru a te bucura de câștiguri impresionante.

Un concept relativ nou în țara noastră, dar cu vechime în țările dezvoltate, unde oamenii beneficiază de o educație financiară solidă, crowdfunding-ul se referă la finanțarea unor proiecte cu ajutorul contribuției financiare din partea unui număr mare de persoane. 

Este un concept ce are la bază ‘’mulțimea’’ care poate contribui cu anumite sume la dezvoltarea și creșterea unei afaceri în schimbul obținerii unui randament (profit) din investițiile făcute.

 Altfel spus, este o formă de finanțare colectivă care a luat amploare în ultimii ani, datorită creșterii accesului la internet și a dezvoltării platformelor dedicate, unde se strâng fonduri pentru diverse tipuri de proiecte, cum ar fi inițiative artistice, proiecte de înaltă tehnologie, afaceri sau chiar evenimente caritabile. 

Poate oferi oportunități pentru cei care doresc să își finanțeze proiectele fără a fi nevoiți să apeleze la instituții financiare tradiționale.

Rămâi cu noi și parcurge acest articol pentru a afla beneficiile investițiilor în imobiliare pe platformele de crowdfunding, riscurile implicate, cele mai cunoscute platforme pe care te poți înregistra pentru a investi, legislația ce reglementează acest tip de investiții, metode de obținere a câștigurilor pasive și multe alte informații utile care te vor ajuta să decizi în cunoștință de cauză. Dacă vei investi sau nu. 

Ce este crowdfunding-ul imobiliar?

Ce este crowdfunding-ul imobiliar?

Sursa foto: Ellington Properties

Dacă am văzut până acum ce înseamnă crowdfunding-ul, să urmărim cum se aplică pe ramura investițiilor în imobiliare.

Așadar, crowdfunding imobiliare este o modalitate de a strânge fonduri pentru proiecte imobiliare prin intermediul unei platforme online. Investitorii pot contribui cu sume mici de bani pentru a finanța proiectele imobiliare propuse, fie că este vorba de achiziția, construirea sau renovarea unui imobil ori alte tipuri de proiecte.

Diferența majoră între acest tip de finanțare și altele este reprezentată de faptul că sumele pe care alegi să le investești pot fi chiar mici. Depinde de tine și de riscul pe care ești pregătit să ți-l asumi.               

Ce inseamna si cum functioneaza o platforma de crowdfunding imobiliar?

Ce inseamna si cum functioneaza o platforma de crowdfunding imobiliar?

Sursa foto: AlphaFlow

Tipul de crowdfunding imobiliare este o formă de investiție care implică multe persoane contribuind cu sume diferite pentru a finanța un proiect imobiliar. Se bazează pe ideea că o mulțime de persoane își pot uni forțele pentru a obține un impact mai mare decât dacă fiecare ar investi individual într-un proiect imobiliar.

Ce presupune acest tip de investiție?

Există 3 contracte care se încheie când se investește pe o platformă de crowdfunding imobiliar. Un contract se încheie între cel ce pune la dispoziție platforma și dezvoltatorul imobiliar. Un alt contract este încheiat între platformă și investitor. Și, desigur, ultimul se încheie între dezvoltator și investitor. 

Aceste contracte pun la adăpost toate părțile implicate, existând diferite clauze speciale pentru aceștia, fiecare cu drepturile și obligațiile ce decurg din derularea contractului.

În general, un proiect imobiliar de crowdfunding implică un promotor imobiliar care are nevoie de finanțare pentru un proiect, cum ar fi construcția unei clădiri rezidențiale sau comerciale. Acesta creează o campanie pe o platformă dedicată, unde prezintă detaliile proiectului și cere ajutorul investitorilor să contribuie cu sume de bani pentru finanțarea proiectului.

Investitorii pot contribui cu diferite sume de bani, urmând ca aceștia să primească o parte din profitul realizat din proiectul imobiliar în schimbul investiției lor. Acest lucru le permite investitorilor să se implice într-un proiect imobiliar mare, fără a fi nevoiți să investească sume mari de bani.

Există diferite platforme de crowdfunding imobiliare, disponibile în atât în țara noastră, cât și în Europa sau alt continent, pe care poți investi în anumite condiții. Doar că există și platforme din Statele Unite ale Americii, de exemplu, care nu oferă șansa străinilor să investească în proiecte. 

O altă condiție impusă de anumite platforme este ca investitorul să fie acreditat. 

Legea nr. 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali prevede printre altele, condițiile în care poți deveni investitor individual, facilități de care poți beneficia etc.

Și în România te poți înscrie pe diferite platforme, fiecare având strategia sa, dar cum știi pe care să o alegi? Care este potrivită pentru tine? Despre acest subiect vorbim mai jos, așa că rămâi cu noi dacă dorești să afli cum poți avea șanse de reușită cu acest tip de investiție.

Cum funcționează o astfel de platformă? 

Începe prin a-ți crea un cont pe una dintre platformele de crowdfunding imobiliar. Următorul pas este să citești cu atenție regulamentul fiecărei platforme pentru a ști cum funcționează, deoarece fiecare vine cu caracteristicile sale. 

Crearea unui cont este un proces simplu ce presupune înregistrarea ca utilizator nou, după care este nevoie să-ți confirmi identitatea fie prin adăugarea imaginii cărții de identitate, fie cu ajutorul unui selfie cu CI în mână. 

După crearea contului și confirmarea identității este nevoie să depui o anumită sumă, cu titlu de sumă inițială, care diferă de la platformă la platformă. Ulterior studiezi cu atenție proiectele în care poți investi și ultimul pas este să investești.

 Nu uita ca înainte de alegerea unei platforme de crowdfunding imobiliare să fi atent la cât este de credibilă, vechimea, cum funcționează site-ul, dacă există un serviciu clienți la care poți apela de câte ori ai nevoie, dacă există date de contact, cât de sigure sunt investițiile, care este suma minimă de investit etc. 

În general, aceste platforme oferă investitorilor informații detaliate despre proiectele imobiliare disponibile, despre locație, tipul de proprietate, potențialul de profit, dar și alte detalii relevante. 

Cele mai multe platforme permit și monitorizarea progresului proiectului pentru a lua decizii informate dacă vrei să continui să investești sau să-ți retragi banii.

În concluzie, crowdfundingul imobiliar poate fi o modalitate atractivă de a investi într-un proiect imobiliar, atât pentru investitori, cât și pentru dezvoltatorii imobiliari, însă este indicat să te informezi cu privire la riscuri și alte detalii importante, indiferent de ce parte a baricadei te afli.

Așadar, dacă ești la început de drum cu afacerea ta și ai nevoie de fonduri pentru dezvoltare sau creștere, această metodă de finanțare poate fi o opțiune pentru tine. Sau, dacă vrei să obții un venit suplimentar, investiția în imobiliare pe platformele dedicate de crowdfunding este o soluție foarte atrăgătoare.

In ce fel de proiecte poti sa investesti?

Poți investi în construcții de blocuri noi în complexe rezidențiale. Poți investi în reabilitări ale proprietăților imobiliare, dar și în multe alte proiecte disponibile pe acea platformă pe care ai ales-o. 

Important este să citești cu atenție ce implică fiecare proiect, să studiezi și să acționezi în consecință.

Care este randamentul investitiilor in crowdfunding imobiliar?

Randamentul diferă în funcție de proiect, dar poți ajunge la sume frumușele.

Important este să investești în cât mai multe proiecte. Cu cât diversifici mai mult, cu atât riscurile sunt mai mici. Nu este nevoie să investești sume mari. Sumele minime investite în cât mai multe proiecte scad riscurile asociate.

5 exemple de platforme de crowdfunding imobiliar testate

5 exemple de platforme de crowdfunding imobiliar testate

Sursa foto: Crowdfunding Platforms

În ultimii ani au apărut o serie de platforme de crowdfunding imobiliar care permit investitorilor să contribuie cu sume mici de bani la proiecte imobiliare mari. 

În general, o platformă de crowdfunding funcționează prin intermediul unei aplicații online care permite investitorilor să achiziționeze părți din proprietate sau proiectul imobiliar. De exemplu, dacă proprietatea este vândută, investitorii pot primi o parte din profitul realizat din vânzare. Dacă proprietatea este închiriată, investitorii pot primi chirie lunar sau anual.

Printre cele mai cunoscute platforme de crowdfunding imobiliar sunt Crowdestate.eu, Crowdestor, Estateguru.co și Reinvest24.com oferind o modalitate accesibilă și transparentă pentru investitori de a obține acces la piețele imobiliare și de a investi într-o varietate de proiecte, de la dezvoltarea de proprietăți rezidențiale la renovarea de clădiri vechi. 

  • Crowdestate.eu este una dintre cele mai renumite platforme în Europa care atrage zeci de mii de investitori. Media randamentului anual este de 9,49%.

Fondată din 2014, platforma solicită o sumă minimă de investiție de 100 de euro. Se bucură de peste 65.000 de utilizatori activi care au folosit platforma pentru diferite proiecte, și peste 600 de proiecte.

Te poți loga cu emailul, contul de google sau Facebook.

  • Estateguru.co, o altă platformă în care poți investi, foarte cunoscută, cu peste 100.000 de investitori și foarte multe proiecte din care poți alege. Investiția minimă pe această platformă este de 50 de euro. Media randamentului anual la acest moment este 10,49%. 

Oferă destul de multe garanții evaluate și monitorizate de experții platformei. 

  • Reinvest24.com este o platformă al cărei randament se află undeva până în 10 %, dar mai sigură decât altele deoarece imobilul în care investești este asigurat de un fond de garantare. Este necesară o investiție minimă de 100 de euro. Platforma este lansată în 2018, dar echipa are o expertiză în investiții imobiliare din 2005. 

Cu peste 20.000 de utilizatori activi reinvest24.com este o altă platformă pe care poți investi.

  • Bulkestate.com o platformă pe care va trebui să investești pentru început 50 de euro. Cu peste 13.000 de investitori activi, un randament bun și multe proiecte în care poți investi. 

În concluzie, platformele oferă o modalitate accesibilă și inovatoare de a investi într-un sector important precum cel imobiliar, fiind site-uri ce conectează dezvoltatorii cu investitorii. 

Tipuri de investitii in crowdfunding imobiliare

Tipuri de investitii in crowdfunding imobiliare

Sursa foto: freepik

Crowdfunding-ul funcționează ca o alternativă la varianta clasică de investiții în imobiliare ce presupune cumpărarea mai multor proprietăți pe care să le închiriezi sau să le vinzi pentru obținerea de venituri. Este o modalitate clasică ce încă funcționează, dar ai nevoie de sume uriașe de bani. 

Însă evoluția societății și a tehnologiei a determinat apariția acestei modalități moderne de investiție, prin care poți investi online în proprietăți imobiliare fără a le deține efectiv. 

Prin intermediul acestor platforme dezvoltatorii imobiliari strâng bani de la mai multe persoane (investitori) pentru finanțarea proiectului lor, în timp ce investitorii se înregistrează în platformă cu scopul de a investi pentru a primi în schimb un procent cu titlul de randament. 

Care sunt opțiunile principale pe care le ai dacă vrei să investești în imobiliare prin intermediul unei astfel de platforme?

  • Tipul de investiție bazat pe deținerea de proprietăți ce presupune ca tu să fii proprietarul unei părți din proprietatea în care ai investit. Este o modalitate de a obține venituri din chiriile proprietăților deținute de proprietar. Din această sumă se scade comisionul încasat de platformă.
  • Tipul de investiție bazat pe acordarea de împrumut este cea mai întâlnită formă de investiție și presupune ca tu să-i oferi dezvoltatorului un împrumut, urmând să primești periodic o anumită dobândă. Există o dată la care va expira împrumutul, dată ce coincide cu restituirea împrumutului respectiv. Risc mai mic, sume mai mici.

Metode de castiguri pasive pe platformele de crowdfunding

Metode de castiguri pasive pe platformele de crowdfunding

Sursa foto: Bible Money Matters

Câștigă și tu venituri pasive investind în imobiliare pe platformele de crowdfunding. Dar care sunt metodele principale prin care te poți bucura de anumite câștiguri?

Principala metodă este crowdfunding-ul pe acțiuni, ceea ce implică deținerea unei părți dintr-o proprietate imobiliară, dar care vine la pachet cu riscurile aferente. În acest caz, veniturile se obțin din dividendele rezultate din investițiile efectuate, pe baza veniturilor obținute din chirie ale proprietății respective.

A doua metodă este crowdfunding-ul imobiliar cu datorii, în care tu, ca investitor, ești de fapt un creditor care împrumută o anumită sumă dezvoltatorului și în baza căreia primești o dobândă fixă.

Ce beneficii iti aduc investitiile pe o platforma de crowfunding?

Ce beneficii iti aduc investitiile pe o platforma de crowfunding?

Sursa foto: freepik

Unul dintre cele mai importante beneficii este suma inițială modică pe care trebuie să o aduci, aceasta începând de la 50 de euro pe multe dintre platformele de crowdfunding imobiliar. 

Un alt beneficiu este faptul că poți investi în mai multe proiecte, pentru ca riscurile să nu fie foarte mari.

De asemenea, există platforme care vin la pachet cu anumite safety guarantee pentru imobile, ceea ce implică un risc mai scăzut pentru tine.

Randamentul unei investiții nu este de neglijat în cazul unor proiecte disponibile pentru investiție pe anumite platforme.

La fel de important este faptul că nu ai nevoie de credite la bancă. Mai mult de atât. Scapi de birocrație sau alte probleme asociate. 

Riscurile in crowdfunding-ul imobiliar

Riscurile in crowdfunding-ul imobiliar

Sursa foto: LenderKit

Orice investiție vine la pachet cu propriile riscuri, doar că unele prezintă mai puține, altele mai multe în funcție de instrumentul în care ai ales să investești. Cele mai scăzute riscuri sunt în cazul titlurilor de stat și al depozitelor bancare, dar randamentul este destul de scăzut în cazul acestor instrumente financiare. Vezi mai multe detalii aici și învață cum să investești în titlurile de stat, pentru a te bucura de riscuri foarte mici de pierdere.

Deci, și crowdfunding-ul imobiliar vine cu riscurile sale, motiv pentru care îți recomandăm să analizezi mai multe platforme, dar și proiectele existente pe acestea. De obicei, riscul este mai mic dacă numărul proiectelor în care alegi să investești este mai mare, chiar dacă sumele sunt modice.

Un alt risc este închiderea platformei în care alegi să investești, motiv pentru care îți recomandăm să alegi una cu vechime și omologată de instituțiile din domeniu.

Cum contracarezi aceste riscuri? 

Primul și cel mai important sfat este să fi atent la platforma în care alegi să investești. Decizia de a investi într-o platformă cât mai veche și cunoscută, dar și analizarea atentă a proiectelor în care vrei să te implici sunt și ele modalități de diminuare a riscului.

 Investește sume minime în cât mai multe proiecte. 

Nu investi banii cărora le-ai trasat altă destinație (adică acea sumă pe care ți-ai propus să o folosești pentru ceva anume). 

Sfat! Încearcă să economisești lunar într-un cont special pentru investiții înainte de a face acest pas. De obicei economisim o anumită sumă pe care o folosim pentru orice problemă ivită, dar economisirea banilor pe categorii este cea mai bună idee. 

Cum stii daca este potrivit pentru tine acest tip de investiție?

Cum stii daca este potrivit pentru tine acest tip de investiție?

Sursa foto: Build Magazine

Dacă îți dorești un venit pasiv, dar nu dispui de resurse financiare suficiente, crowdfunding imobiliare este pentru tine. Tot pentru tine este dacă nu vrei să ai grija gestionării unei proprietăți închiriate. 

Dacă vrei să investești în proiecte majore, dar nu dispui de capital, acum este timpul.

NU este pentru tine dacă îți dorești să deții efectiv o proprietate imobiliară sau dacă vrei să te ocupi de gestionarea întregului proces de închiriere, renovare etc a unei proprietăți. 

Așadar, costuri mici, fără griji, dar cu anumite riscuri și cu un randament satisfăcător. 

Cadrul legal privind investitiile crowdfunding imobiliare

Cadrul legal privind investitiile crowdfunding imobiliare

Sursa foto: iPleaders

Aflat la început și reglementat din 2021 prin Regulamentul 2020/1503 privind furnizorii europeni de servicii de finanțare participativă pentru afaceri („Regulamentul”), aplicabil și în țara noastră, crowdfunding-ul ia avânt odată ce începe să fie înțeleasă. 

Pentru punerea în aplicare și în țara noastră a unor măsuri prevăzute de regulamentul menționat mai sus a fost adoptată în 2022 Legea nr. 244/2022 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2020/1.503.

Legea desemnează Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca autoritate pentru autorizarea, reglementarea, supravegherea și controlul furnizorilor de servicii de finanțare participativă.

Așadar, autorizarea de către ASF a platformelor de crowdfunding reprezintă o dovadă că poți avea încredere pentru a investi în acea platformă.

Un alt regulament important este și Regulamentul Delegat (UE) 2022/2112 al Comisiei din 13 iulie 2022 de completare a Regulamentului (UE) 2020/1503 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează cerințele și modalitățile pentru cererea de autorizare ca furnizor de servicii de finanțare participativă. Regulamentul Delegat (UE) 2022/2112. 

Reglementările legale stabilesc condițiile de acordare, dar și retragere a autorizației unui furnizor de finanțare participativă (platforma efectivă), precum și alte normative ce țin de supravegherea, monitorizarea și controlul acestora. 

Cărți recomandate despre investitii 

Cărți recomandate despre investitii

Sursa foto: SPY

Cărțile reprezintă una dintre cele mai bune modalități de a investi în dezvoltarea ta, pe plan personal și profesional. Rolul oricărei lecturi este acumularea unor cunoștințe pe care să le folosești pentru scopul pe care ți l-ai stabilit a-l îndeplini. Într-adevăr, lectura are și o componentă de relaxare și plăcere.  

În domeniul investițiilor te poți folosi de o multitudine de resurse, cărți, reviste, cursuri, articole, sfaturi de la experți și multe altele. Doar că uneori informația nu este structurată foarte clar astfel încât să putem înțelege acest domeniu. Vorbim despre informația disponibilă sub forma unor tutoriale de pe Youtube sau articole care provin de la surse ce nu au o foarte mare credibilitate. 

De aceea, lectura unor cărți foarte bune din domeniul investițiilor este un pas pe care îl poți face pentru a înțelege cum funcționează acest domeniu. 

Mai jos îți oferim câteva recomandări ale celor mai bune cărți din domeniul investițiilor la modul general, dar și despre investițiile în imobiliare. 

Cărți recomandate pentru investiții sau alte resurse valoroase

Dacă ești la început, dar și puțin confuz privind acest domeniu, trebuie să începi cu bazele investițiilor explicate foarte bine în cartea lui Alex H. Frey.

Cărți recomandate pentru investiții sau alte resurse valoroase

Neapărat trebuie să citești despre filozofia lui Warren Buffet care te poate ajuta să te îmbogățești. O găsești în cartea Warren Buffet și Bulgărele de Zapadă, scrisă de Alice Schroeder.

Warren Buffet și Bulgărele de Zapadă

O altă carte pe care ți-o recomandăm se traduce în limba română astfel: „Cea mai inteligentă carte despre investiții” scrisă de Daniel R. Solin a cărei notă pe Amazon este 4.4 din 323 de recenzii la acest moment. Cartea vine cu sfaturi inteligente, foarte utile, care te provoacă să gândești altfel despre investiții. 

Cea mai inteligentă carte despre investiții

Cărți recomandate pentru investiții în imobiliare 

Cărțile despre investiții imobiliare sunt o resursă valoroasă pentru tine dacă vrei să înveți mai mult despre cum să faci investiții rentabile în piețele imobiliare. Aceste cărți oferă informații detaliate despre cum să identifici oportunitățile de investiții imobiliare, cum să evaluezi potențialul unui imobil ca investiție și cum să gestionezi riscurile asociate cu investițiile imobiliare.

Una dintre cele mai cunoscute cărți despre investiții imobiliare este „The Millionaire Real Estate Investor” de Gary Keller. Această carte prezintă concepte importante de investiții imobiliare și oferă sfaturi practice despre cum să identifici oportunități de investiții imobiliare rentabile.

The Millionaire Real Estate Investor

O altă carte populară despre investiții imobiliare este „Real Estate Riches: How to Become Rich Using Your Banker’s Money” de Dolf de Roos, care oferă un ghid pas cu pas pentru investiții imobiliare profitabile folosind finanțarea bancară. De Roos oferă, de asemenea, sfaturi practice despre cum să gestionezi riscurile asociate cu investițiile imobiliare și cum să profiți de oportunitățile de piață.

 O altă carte remarcabilă este aceasta de mai jos, pe care o găsești în 2 volume și care este una dintre cele mai bune cărți de investiții în imobiliare.

Este adevărat că lecturile sunt foarte utile, însă un curs despre investiții la care poți participa și pe parcursul căruia vei primi sfaturi de la cei mai buni experți este o altă soluție genială care te poate ajuta în drumul spre succes al investițiilor tale.     

Indiferent dacă ești începător în domeniul investițiilor imobiliare sau ai deja experiență, dar ești confuz, cărțile despre investiții imobiliare sunt o resursă valoroasă pentru a-ți dezvolta cunoștințele și abilitățile în acest domeniu dinamic și în continuă schimbare. 

Te gândești să investești și tu pe platformele de crowdfunding imobiliar? Pentru început economisește o anumită sumă, special pentru investiții. Participă la un curs. Citește cărți în domeniu și articole de blog. Studiază fiecare platformă. Alege una, înscrie-te și identifică proiectele în care să investești, dar nu înainte de a le analiza pe fiecare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Consultant Profit Point
📩 Ai un mesaj nou