De ce este lichiditatea importantă într-o companie?

În acest articol îmi propun să explic de ce lichiditatea este importantă într-o companie și de ce deciziile noastre investiționale au nevoie de acest filtru. O să facem o analiză pe o situație financiară foarte mediatizată, un dezvoltator imobiliar din China.
Află care sunt elementele importante pentru a investi cu succes pe bursă.

De ce este lichiditatea importantă într-o companie?


În acest articol îmi propun să explic de ce lichiditatea este importantă într-o companie și de ce deciziile noastre investiționale au nevoie de acest filtru. O să facem o analiză pe o situație financiară foarte mediatizată, un dezvoltator imobiliar din China.

Discutăm despre Evergrande Group, care este o companie de tip holding ce deține mai multe linii de afaceri în China, însă ca activitate principală este un dezvoltator imobiliar uriaș. Este al 2-lea dezvoltator imobiliar din China ca mărime și a fost cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume, compania a avut datorii pe termen scurt, asta înseamnă cu maturitate în următoarele 12 luni, de peste 310 miliarde de dolari. Deja compania “defaulted” nu și-a putut îndeplini obligațiile financiare față de creditori, iar investitorii se temeau că astfel compania va ajunge în insolvență.

Să explicăm puțin activitatea principală a companiei înainte de a ajunge la lecția acestui articol. Discutăm despre o companie uriașă, cu peste 200,000 de angajați, ce activează prin a cumpăra loturi uriașe de teren, dezvoltarea lor în case, restaurante, clădiri și vânzarea lor către clienți. Cum se întâmplă frecvent astăzi, companiile au linii de credit, asta înseamnă că îndatorează sume uriașe pe termen scurt pentru a finanța aceste proiecte uriașe.

Cum a ajuns o astfel de companie aproape de a intra în faliment? Este o companie “asset rich, but cash poor”, asta înseamnă că este o companie foarte bogată din punct de vedere al activelor, însă săracă din punct de vedere al banilor sau al lichidității pe termen scurt. Asta înseamnă că nu își poate îndeplini plățile la termen în următoarele 12 luni, și ce crezi că fac companiile în astfel de situații ? Își vând din active pentru a genera lichiditate, însă activele sunt vândute în regim de urgență, la prețuri sub prețul pieței, pentru a genera lichiditate rapid și astfel scade valoarea netă a companiei. O companie în astfel de situații are o valoare contabilă în scădere, iar creditorii se feresc de astfel de companii și în general companiile intră în faliment. În situația cu Evergrande a intervenit guvernul chinez, însă în continuare este la limita falimentului. 

Ce o să discutăm în continuare este filtrul acestui articol și cum să ne ferim de companii care nu își pot îndeplini obligațiile de plată.

În balanța contabilă a companiei o să găsim 2 secțiuni: active (assets) și datorii (liabilities).

Activele sunt acele bunuri deținute de companie cum ar fi: facturi de încasat, bani, depozite bancare, investiții etc, iar datoriile sunt pasivele companiei, sunt lucruri de plătit. Dacă facem o simplă scădere între cele două, o să ajungem la valoarea netă a companiei, sau cât valorează compania din punct de vedere contabil.

Avem aici un exemplu pe Medlife.



Valoarea contabilă în sine nu este importantă pentru acest exemplu, însă ne interesează cât de predispusă este compania la o lipsă de lichiditate, similar cu ce s-a întâmplat cu grupul Evergrande.

Vedem că în acest caz valoarea contabilă sau “total capitaluri propriii” sau total active – total pasive este de peste 275 milioane de lei.

Pentru a determina cât de aproape este compania de criză de lichiditate, trebuie să împărțim activele în: active pe termen lung și active pe termen scurt, de asemenea la fel facem și cu datoriile.

O datorie curentă este o plată de efectuat în următoarele 12 luni, iar un activ curent este un bun lichid, cum ar fi bani sau un bun care se transformă rapid în bani.

Site-ul BVB nu ne oferă direct aceste informații, iar rapoartele redactate direct de companie sunt foarte complexe pentru a extrage aceste informații. Sunt site-uri care oferă mai multe informații contra unui abonament, însă nu le-am testat ca să le recomand.

Eu folosesc următoarea metodă.


Notez numărul de la Total Current Assets și numărul de la Net current assets/net current liabilities și fac următoarea scădere: Total current assents – net current assets/net current libilities sau 232,125,636-44,485,898=187,636,738 și astfel găsim datoriile pe termen scurt sau total current libilities.


Acum, ce facem cu acest număr ?

O să împărțim total current assets la total current liabilities.

Acest rezultat o să îl intepretăm.

Dacă rezultatul este sub 1, înseamnă că datoriile pe termen scurt acoperă lichiditățile pe termen scurt și clar vom evita astfel de companii.

Un rezultat mai mare de 1 înseamnă că acea companie o să își îndeplinescă în condiții normale obligațiile financiare, însă pe noi ne interesează un număr specific, 1.5 !

Vrem să vedem că o companie își poate plăti obligațiunile financiare relativ ușor, așa că rația de minim 1.5 este numărul cheie conform lui Warren Buffet.

Ca să îmi completez exemplul, în situația de la Medlife, avem așa:

232,125,636 / 187,636,738 = 1.23 și după cum am discutat, nu trece de filtrul nostru.

Eu verific acest raport anual pentru modificări, atunci când am o companie în portofoliu.

Menționez că sunt companii unde este mai greu să facem aceste calcule, cum sunt băncile. Într-o formă simplificată, o să căutăm doar total assets – total liabilities sa fie un număr pozitiv. Deoarece în general, pasivele unei bănci sunt depozitele bancare pe care le controlează, iar activele sunt creditele oferite. 

Acum că am discutat și acest filtru, este important să îl corelăm cu celelalte filtre pe care le-am discutat, pentru a căuta acele afaceri incredibile.


Sunt Octavian Neguț, coordonatorul proiectului Long Term Investment și îți mulțumesc pentru atenția pe care ai acordat-o parcurgerii acestui articol.

Te aștept și pe grupul nostru de telegram, unde dezbatem mai multe subiecte legate de Long Term Investment

https://t.me/+weFxAEmzQRgyNGY0





În acest articol îmi propun să explic de ce lichiditatea este importantă într-o companie și de ce deciziile noastre investiționale au nevoie de acest filtru. O să facem o analiză pe o situație financiară foarte mediatizată, un dezvoltator imobiliar din China.

Articole asemănătoare

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică