Poţi ajunge să fii independent financiar în România?

Dacă vrei să fii bogat, gândeşte-te în acelaşi timp la a face economii, nu doar la a obţine lucruri. (Benjamin Franklin)
Dacă vrei să fii bogat, gândeşte-te în acelaşi timp la a face economii, nu doar la a obţine lucruri. (Benjamin Franklin)
Probabil, nu există vreo persoană pe lumea asta care să nu îşi dorească să fie independentă financiar. Nu, nu e vorba de a sta pe plaje exotice sau de a călători lumea în lung și în lat. Este mai mult despre a trăi relaxat, fără grija zilei de mâine; de a avea bani suficienți economisiți sau venituri pasive din investiții; de a te putea pensiona cu mult înainte de termen şi de a trăi viaţa pe care o vrei, fără grija banilor.

Poţi ajunge să fii independent financiar în România?

Poți ajunge independent financiar oriunde în lume. Însă este puțin mai dificil în România. De ce?

În contextul actual, este complicat, iar perspectivele sunt incerte. Pe lângă insuficiența banilor și a investițiilor, există și un grad redus de alfabetizare financiară la nivel național. Conform unui raport CFA România, doar Doar 4 din 10 români sunt independenţi financiar, iar salariul sau pensia reprezintă unica sursă de venit pentru aproape două treimi dintre ei.

Dar nu strică să încerci să devii independent financiar, mai ales dacă îţi doreşti asta. Viața financiară este ghidată și ea de niște reguli pe care dacă le înțelegem și le aplicăm, ne vor ajuta să ne fie mai puțin frică de banii noștri și să îi folosim ca pe un instrument util în construcția unei vieți mai bune. Iată ce ar trebui să faci pentru a-ţi simplifica drumul spre independenţa financiară în România:

Economisește prin intermediul instrumentelor potrivite.

Încearcă să economisești 10% – 15% din veniturile lunare. În cazul în care ai cheltuieli prea mari, încearcă să le identifici pe cele neesențiale. De exemplu, pentru a-ți consolida comportamentul de economisire, poți considera banii alocați economisirii ca pe o ”rată” lunară (fixă), similară ratelor bancare. 

Instrumentele financiare au caracteristici diferite în ceea ce privește randamentul, riscul și lichiditatea. De regulă, randamentul este corelat cu riscul. Investițiile în ETF-uri, de exemplu, sunt relativ simple. Necesită sume mici și diminuează din riscurile de a lua tu decizia în ce să investești. Însă, nu ezita să te documentezi înainte de a începe să investești în ETF-uri și pune în balanță avantajele și dezavantajele acestui tip de investiții.

Poți utiliza, în același timp, mai multe instrumente de economisire și aici vorbim de o diversificare. De exemplu, investițiile peer to peer sau împrumuturile de la om la om - un nou concept, apărut o dată cu evoluția platformelor de internet, și reprezintă o formă de împrumut online fără implicarea băncilor, ci a investitorilor. Prin intermediul unei platforme P2P, te poți face investitor în creditele altora. Momentan, ele funcționează destul de bine, dar riscul este să nu mai primeşti banii înapoi de la platformă pentru că a dat faliment sau că împrumuturile pe care le-ai făcut nu au fost garante şi nu s-au mai plătit.

Investițiile în obligațiuni corporative, prin care ai oportunitatea să investești și în companii naționale și internaționale, cum ar fi băncile sau furnizorii de energie. În cazul lor, beneficiezi de o dobândă atractivă, însă acestea nu sunt garantate, ceea ce înseamnă că riscul investițional este mare. Investițiile în titluri de stat: instrumente ușor de tranzacționat, care îți aduc o dobândă relativ mică și riscuri aproape zero. Totuși, unii investitori sunt de părerea că statul ar putea intra în incapacitate de plată şi astfel ai şanse de a pierde banii.

Investițiile Forex – aduc cele mai bune randamente, dar implică și un grad mare de risc. Mulți se întreabă dacă investițiile Forex reprezintă cu adevărat cea mai eficientă metodă de a înmulți banii.

Lucrurile mari nu se obțin rapid!

Din nefericire, prea puţini dintre noi acordăm atenţie modalităţilor de obţinere a independenţei financiare pe termen lung, iar aceasta este singura metodă prin care putem trece cu bine de perioade neprevăzute, cum este criza în care ne regăsim, sau să nu depindem de alte surse atunci când ajungem la pensionare. 

Ar trebui să fii realist și să conștientizezi că calea spre obținerea independenței financiare nu este una scurtă. Chiar şi norocoşii din ţările mai bogate, cei care reuşesc să atingă independenţa financiară, nu o fac, în general, înainte de 40 de ani și asta doar în cazul în care încep să muncească devreme. Faptul că începi să-ți pui bani deoparte de mâine, nu înseamnă că la anul vei sta pe plajă în Maldive, fără grija zilei de mâine. Economiseşte. Diversifică. Investește. Repetă acest ciclu.

Exact asta trebuie să faci pentru a ajunge independent financiar în România.

Dacă vrei să fii bogat, gândeşte-te în acelaşi timp la a face economii, nu doar la a obţine lucruri. (Benjamin Franklin)

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică