Principiile lui Benjamin Graham

     Benjamin Graham a fost unul dintre cei mai pricepuți investitori care au existat vreodată. Iar cartea ”Investitorul Inteligent” este prima carte vreodată scrisă în care se prezintă, pentru investitorii individuali, structura emoțională și instrumentele analitice absolut necesare succesului pe piețele financiare. Este cartea recomandată și de Warren Buffett, ce conține câteva principii valoroase cu privire la investițiile inteligente.      Graham a avut un profund simț practic și o vastă experiență care combinate cu abilitățile sale intelectuale, au dat naștere la câteva principii tot atât de valabile în prezent cât au fost și pe parcursul vieții sale:  
  • Un pachet de acțiuni nu este doar un simbol sau un punct pe panoul electronic; este o participație la o afacere care există efectiv, cu o valoare implicită care nu depinde de prețul acțiunilor.
  • Piața este un pendul care oscilează continuu între optimismul nefondat (care face ca acțiunile să fie prea scumpe) și pesimismul nejustificat (care le face prea ieftine). Investitorul inteligent este o persoană realistă care vinde optimiștilor și cumpară de la pesimiști.
  • Valoarea viitoare a unei investiții financiare depinde de prețul ei actual. Cu cât este mai mare prețul pe care-l plătești, cu atât va fi mai mic câștigul pe care-l vei obține.
  • Oricât de atent ești, singurul risc pe care niciun investitor nu-l poate elimina niciodată este riscul de a se înșela. Doar insistând pe ceea ce Graham numea ”marja de siguranță” - niciodată să nu plătești prea mult, indiferent cât de atrăgătoare pare a fi investiția- poți să reduci la minimum șansele de eroare.
  • Secretul succesului financiar se găsește în tine însuți. Dacă adopți o gândire critică, neluând de bună ”realitatea” de pe Wall Street și făcând investiții cu răbdare și încredere, poți profita în mod  constant chiar de cele mai groaznice conjuncturi ale pieței în scădere. Prin disciplină și curaj, poți să nu lași ca starea de spirit a altor oameni să hotărască rezultatul financiar pe care-l obții. În cele din urmă, felul în care se comportă investițiile tale este mult mai puțin important decât felul în care te comporți tu.
  Îți recomandăm să citești toată cartea pentru a descoperi secretele investitorului inteligent. Cu siguranță, vei înțelege mai bine mișcările oamenilor bogați și strategiile lor de îmbogățire.  
Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!
 

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică