Psihologia investitorului (Partea I)

De multe ori se întâmplă ca investitorii începători sau avansați să se întrebe de ce au luat decizii iraționale care nu respectă regulile ce stau la baza investițiilor. Explicația pentru astfel de decizii este dată atât de influența factorilor psihologici în luarea deciziilor de investiții, cât și de o educație financiară necorespunzătoare a populației.

Deși studiul psihologiei investitorilor pe piețele financiare a progresat considerabil în ultima perioadă, este încă dificil de explicat în termeni științifici de ce oamenii se comportă irațional, când își administrează banii. Singura explicație rațională este nivelul deficitar al educației financiare în rândul populației. Este ușor de explicat de ce individul a luat o anumită decizie, dar este greu de estimat cum vor arăta deciziile aceluiași individ în viitor.

Capacitatea omului de a procesa, a asimila și a înțelege un volum foarte mare de informații și stimuli care îl asaltează zilnic este limitată. Deciziile și rațiunile pe care le susținem zilnic sunt constrânse de circumstanțe personale, de timp, de factori psihologici și emoționali, de nivelul educației financiare și sunt rareori strict raționale.

În activitatea investițională, pe lângă cunoștințele necesare și a unei strategii care trebuie respectată cu strictețe, trebuie să îți stăpânești emoțiile, pentru că acestea îți pot influența decisiv deciziile privind administrarea banilor și a investițiilor pe care le faci. Din punct de vedere psihologic, investitorii sunt, în primul rând, oameni influențați de propriile stări, trăiri și sentimente.

Cu toate acestea când vine vorba de investiții, emoțiile nu ar trebui să-ți influențeze deciziile. Educația este cea care ar trebui să facă diferența. Atunci când te lași condus și stăpânit de emoții ajungi să iei decizii inexplicabile care îți vor afecta performanța investițiilor. Atunci când investești trebuie să iei deciziile ca și cum nu ar fi banii tăi, să te detașezi complet de sentimente pentru a putea lua decizii obiective.

Deciziile obiective sunt cele solid argumentate pe baza analizelor, știrilor și a informațiilor. Deciziile subiective sunt cele care omit regulile și principiile de investiții și lasă factorul uman să își pună amprenta asupra deciziilor.

Prețurile activelor financiare sunt în mare măsură influențate de comportamentul investitorilor, de aceea psihologia investitorului este un factor care merită analizat pentru că influențează în mare măsură piețele financiare.

Piața investițiilor este influențată de emoțiile tuturor investitorilor care se lasă duși într-o direcție sau alta de emoțiile colective. Tu nu trebuie să te lași dus de val, uitând de propriile principii, pentru că numai astfel te poți diferenția, pentru a avea succes și a obține profit.

Pentru a-ți putea stăpâni emoțiile trebuie să ai o educație financiară corespunzătoare și să te cunoști foarte bine. Disciplina este cea mai bună soluție pentru ținerea emoțiilor sub control. La fel și răbdarea te poate salva din situații care pot părea fără ieșire.

Reacțiile emoționale cel mai des întâlnite în cazul investitorilor sunt: încrederea excesivă în propriile abilități investiționale, riscul irațional, aversiunea la risc, avariția și teama, regretul și teama de regret. Emoții de sens contrar pot apărea în același timp și astfel deciziile raționale devin iraționale. Cea mai puternică dintre aceste emoții este teama care poate aduce un investitor în fața celor mai necugetate decizii.

Încrederea exagerată în abilitățile de analiză și în propriile decizii, duce la ignorarea semnalelor pieței și în final la posibile pierderi. Nivelul de încredere, de siguranță în propriile abilități financiare ale unui investitor nu sunt corelate cu nivelul lui de educație financiară și cu succesul lui investițional. În aceste situații investitorii sunt convinși că pot bate piața, prin decizii corecte privind investițiile, deși de cele mai multe ori demonstrează contrariul.

Aversiunea la risc este dorința de a evita incertitudinea, cuantificată printr-o valoare așteptată pe care investitorul își dorește să o minimizeze sau să o elimine în scopul obținerii unei certitudini mai mari.

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică