Dinamica prețului petrolului: Ce va urma?

Fluctuațiile haotice ale prețului mondial al petrolului continuă să creeze dezechilibre pe piețele financiare. Anul trecut, prețul petrolului a scăzut brusc cu aproximativ 50%, de la 110 la 55 dolari barilul. La baza acestei scăderi au stat cauze obiective și anume intenția Arabiei Saudite de a-și extinde cota sa pe piața mondială a petrolului prin creșterea volumului de producție. Însă, care sunt efectele ultimului impuls descendent spre minimele epocii crizei financiare mondiale din 2008 și care sunt perspectivele pentru viitor? Oare, această dinamică a prețului petrolului ar putea genera o decelerare a creșterii economice? Mai întâi de toate, trebuie să menționăm că scăderea prețului petrolului nu a fost niciodată un indicator pentru instalarea recesiunii economice. În ultimele decenii, toate cazurile în care prețurile la petrol au înregistrat o scădere, 1982-1983, 1985-1986, 1992-1993, 1997-1998, și 2001-2002, creșterea economică mondială accelera. Pe de altă parte, toate recesiunile globale fin ultimii 50 de ani au însoțite de creșterea bruscă a prețului petrolului.
Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!
Corelația negativă între prețul petrolului și creșterea mondială este ușor de explicat prin intermediul mecanismelor economice. Astfel, sumele de bani pe care producătorii de petrol ajung să îi piardă din cauza scăderii prețurilor petrolului, ajung să se transforme în venituri disponibile mai mare pentru consumatori, care la rândul lor vor consuma mai mult, sprijinind diverse ramuri economice. Respectiv, efectul net al scăderii prețului petrolului este pozitiv. Conform FMI, scăderea prețului petrolului în acest an ar trebui să contribuie la atingerea unei rate de creștere mondială de 0.5-1.0% in anul 2016. Deși încă se menține un surplus de ofertă, precum și o presiune descendentă asupra prețului din cauza rezervelor de petrol și produse petroliere, în viitorul apropiat, însă, putem anticipa o oarecare consolidare a dinamicii ”aurului negru”. Recent, activizarea lichidării pozițiilor short a generat o creștere a prețurilor, petrolul marca Brent a atins nivelul $54.15,  iar petrolul WTI a încheiat luna la nivelul $49.20 barilul, cu 29% mai mult decât minimele lunii august. Cea mai agresivă consolidare a prețului petrolului din 1990 a fost sprijinită de știrile conform cărora producția de țiței în SUA s-a redus cu moderație, precum și pe baza speculațiilor generate de publicarea buletinului OPEC, în care se menționa că cartelul va continua să facă tot ce-i stă în puteri pentru a crea condiții de echilibru pe piață, a stabili prețuri corecte, raționale și că este pregătit pentru negocieri cu alți producători. Nu toți sunt însă la fel de optimiști. Analiștii din cadrul Goldman Sachs sunt mai sceptici în analiza consolidării petrolului din ultimele zile, declarând că această dinamică are un caracter temporar și nu reprezintă decât o oportunitate bună pentru deschiderea de noi poziții short. Analiștii băncii consideră că piața are nevoie de o perioadă de prețuri mai scăzute pentru a se putea forma un echilibru între cerere și ofertă, iar acest lucru se va realiza abia la sfârșitul anului 2016, când, estimează aceștia, va avea loc o reducere a producției petroliere în SUA. La momentul de față, însă, perspectivele producției americane rămân incerte, timp în care OPEC și alți producători continuă să-și extindă producția. De exemplu, exportul de petrol din Nigeria a atins maxima de 3 ani, tranporturile navale a 17 din sorturile de petrol nigerian au crescut până la 2.2mln barili pe zi, în timp ce volumul de trafic s-a extins din octombrie până la 72. De asemenea, procesul de mentenanță a rafinăriilor în sezonul de toamnă sugerează că rezervele de petrol se vor extinde în viitorul apropiat, observă experții pieței de mărfuri din Barclays. Aceștia consideră că odată cu închiderea în masă a rafinăriilor în scopuri de mentenanță, în luna septembrie volumul rezervelor petroliere ar trebui să crească cu 2mln barili pe zi, iar în octombrie - cu 2.7mln barili pe zi. Reducerea volumului de producție a petrolului de către statele care nu sunt membre OPEC ar putea, însă, decelera procesul de creștere a rezervelor în această perioadă. Scenariul pesimist este împărtășit și de analiștii Citigroup, care consideră că petrolul încă nu și-a atins minimul. Reducerea costurilor de exploatare de către companiile petroliere au redus din șoc, însă pentru o diminuare importantă a producției și a planurilor de investiții ar putea fi nevoie ca prețul să scadă și mai mult. Analiștii băncii preîntâmpină că pentru a atinge un echilibru stabil între cerere și ofertă, ar putea fi necesară o scădere a prețului sub $30 barilul. De asemenea, în ceea ce privește perspectivele viitoare, unul dintre cei mai importanți traderi petrolieri independenți din lume, prețul petrolului nu va depăși limitele intervalului $40-$60 barilul în anul 2016, întrucât producția va continua să exercite presiune asupra cererii. Ian Taylor, directorul executiv al Vitol Group consideră că surplusul de producție de petrol va genera o menținere a tendinței de creștere a rezervelor de petrol în următoarele trimestre, iar acest surplus de rezervă nu va fi consumat mai devreme de 2017. Dacă prognoza acestuia se va realiza, statele exportatoare de petrol și industria energetică la nivel mondial se va lupta cu dificultăți mai mari decât în timpul crizei din 2008-2009, când prețurile au coborât până la minimele de $36 barilul, însă au revenit după aproape un an la $80 barilul.

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică