”Fă ceva cu viața ta!” De ce, pentru ce, sau cum, să ieși din zona de confort?

În urmă cu 9 ani, dacă mă întrebai de ce, sau pentru ce ai nevoie de educație financiară, răspunsul era: nu am nevoie, este perfect totul, așa cum este! Pe parcurs însă, mi-am dat seama că de fapt educația financiară este un lucru fără de care “liniștea” financiară nu poate fi obținută.

Până la vârsta de 28 ani am stat alături de părinții mei în București și acasă nu mă implicam prea des în treburile casnice și nici cele gospodărești. Lucram într-o companie în domeniul electric, iar salariul pe care îl luam se cheltuia pe plăcerile nevinovate ale vieții! De ce aș fi vrut să schimb ceva? Sincer, acum, cine ar vrea să iasă din zona de confort?

După un an sabatic, în care am simțit lipsa banilor, unul dintre prietenii mei, Bogdan, mi-a adus în atenție subiectul… educație financiară. Prima mea reacție a fost: am nevoie de bani rapid, nu să stau să mă educ. Datorită insistențelor lui, mi-am dorit și am devenit curios să descopăr mai multe despre subiectul ”educație financiară”.

Ani la rând m-am bucurat de acest confort... al lipsei grijilor, însă mulți dintre prieteni îmi spuneau ”fă ceva cu viața ta, ești ditamai omul și la propriu... și la figurat!” Știam într-un fel că au dreptate, însă când ieșeam un pic din rutina de zi cu zi, îmi venea să mă bag la loc în cochilia mea. Mă complăceam în a avea puțin, dar în a mă simți confortabil, în detrimentul riscului de a face mai mult.

Ajunsesem de la lună la lună să mă împrumut de bani de la prieteni. Odată ce luam salariul, mare parte din el era dat pe distracții. Colegii de muncă râdeau de mine că eram precum un carusel când sus, când jos. Cheltuiam bani repede și după câteva zile ceream împrumut. Mult timp am retrăit acest cerc vicios, până când viața m-a forțat să iau o decizie fermă. Am decis să mă educ înainte de a merge mai departe. Chiar dacă îmi găseam un alt job, tiparul urma să se repete, pentru că nu știam cum să fac ceva diferit, chiar dacă am vrut asta.

Primul lucru pe care educația financiară mi l-a oferit a fost să fiu responsabil de alegerile mele și să-mi asum consecințele.

Când am participat la modulul gratuit oferit de Profit Point am realizat că ce făcusem până atunci cu banii mei nu însemna responsabilitate, ba din contră, tratam mai mult ca pe o joacă. Mi-am adresat întrebarea: cum să vină  banii, dacă eu nu tratez cu seriozitate, acest lucru?

La început mi-a fost dificil să cred că se poate altfel. Doar când mă gândeam că trebuie să ies din zona de confort, să muncesc mai mult, să mă restrâng mai mult, voiam să renunț. Fiind receptiv la sfatul prietenului meu, de a învăța și a aprofunda ce înseamnă tranzacționarea la bursă, m-am înscris la tot programul de educație investițională. De la zi la zi, domeniul mă captiva, vedeam că am învățat, iar asta mă provoca să ies din zona de confort. Din pasiune am ajuns să dobândesc ce înseamnă responsabilitatea. Așa a și a fost. Când am dat prima tranzacție pe un cont real am simțit brusc cum devin matur în gândire.

Experiența personală, îmbinată cu practica pe platforma a trezit în mine dorința de a ajuta alte persoane să obțină libertate financiară. Mi-am creat o sursă alternativă de venit care îmi permite și în prezent să îmbin personalitatea formată în familie cu adultul responsabil de acum. Am văzut că se poate, iar acum asta transmit și am transmis și cursanților mei.

Așa mi-am început cariera de trainer, urmând ca pe parcurs ce am dobândit experiență să urc la nivelul următor și anume să ocup funcția de director. Faptul că m-am înconjurat de oameni care deja au obținut ceea ce eu îmi doream, mi-a oferit dovada vie că acest lucru este posibil. Ghidajul mentorului la început de drum a fost un punct forte care m-a încurajat în momentele în care voiam să renunț. Pas cu pas am învățat cum să am grijă de situația mea financiară, am devenit mai ponderat, mai liniștit și mai înțelept.

Drumul nu este simplu, mai ales pentru cei care sunt obișnuiți să primească de acasă sprijinul și nevoile de bază, însă, alegerea este a fiecăruia. Vrei să depinzi toată viața de alți oameni sau îți dai voie să fii independent?

Liniștea financiară este o oportunitate care nu este la îndemâna oricui, așa că tu poți hotărî, ce faci cu viața ta! Succes!


Editorial de Gabriel Ciobanu

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică