Grecia pe ultima sută de metri

Situația Greciei încă este înconjurată de incertitudine și îngrijorări, fără a înregistra semne evidente de îmbunătățire. Zona euro i-a oferit Greciei un timp limitat, astfel, până joi aceasta trebuie să elaboreze noi propuneri în scopul favorizării atingerii unui acord cu creditorii. Sâmbătă, acest plan de acțiuni va fi analizat și evaluat, iar duminică, liderii statelor europene au decis să se reunească într-un summit UE neplanificat pentru a se găsi o decizie finală asupra planului. În aceste condiții economiștii tratează cu mult pesimism șansele Greciei de a evita default-ul și a rămâne în zona euro. Din partea Greciei, așadar, se aşteaptă a se elabora un plan de reforme care i-ar premite să pretindă la fondurile Mecanismului European de Stabilizare financiară.
Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!
Calendarul evenimentelor pentru Grecia: - Joi, 9 Iulie: termenul limită pentru prezentarea propunerilor de către Grecia - Sâmbătă, 11 Iulie: ședința miniștrilor de finanțe din Zona Euro - Duminică. 12 Iulie: deciderea sorții Greciei în Summit-ul UE - Luni 20 Iulie: scadența realizării unei plăți de €3mld către BCE. Conform declarațiilor a mai multor miniștri de finanțe, există speranța rezolvări problemei grecești până la sfârșitul săptămânii, cu condiția că Grecia va veni cu un set de propuneri coerente și acceptabile nu mai târziu de joi. Implicarea SUA in parcursul evenimentelor europene – discuțiile dintre Barack Obama si Angela Merkel - s-ar putea sa fi relaxat pozitia UE, fiind înca un factor care oferă speranța atingerii unui bun sfârşit. Daca astăzi se va face un recurs către Mecanimsul european de stabilizate, atunci, șansele atingerii unei acord în data de 12 iulie vor crește substanțial. Pe de altă parte, există și comentarii negative din partea a mai multor oficiali. De exemplu, guvernatorul Băncii Franței, Christian Noyer, a declarat că BCE va renunța să sprijine sistemul bancar al Greciei, dacă nu se va ajunge la o decizie duminică. Oficialul și-a manifestat îngrijorarea privind soarta Greciei, dar și a stabilității financiare din zona euro. Însă, pe piață predomină opinia că BCE este pregătită pentru o așa evoluție a evenimentelor. S-ar putea însă, ca piețele să subaprecieze șansele materializării scenariului negativ în Grecia. Analiștii din cadrul băncii Barclays observă că deși gradul de expunere a băncilor europene la titlurile de valoare elene a scăzut mult în raport cu anul 2009, în schimb, locul acestora a fost luat de statele europene, astfel, acum riscurile sunt suportate nu de investitori privați ci de plătitorii de impozite și taxe în ultimă instanță. Într-un interviu acordat astăzi canalului BBC, Comisarul european de Economie, Pierre Moscovici, a declarat că Europa își dorește să împiedice Grecia să renunțe la euro.”Comisia nu-și dorește ca Grecia să părăsească zona euro. Dar, mai întâi de toate, propunerile trebuie să vină din partea Greciei. Ei știu ce au de făcut, ei cunosc așteptările noastre”. Președintele Franței, Francois Hollande, a subliniat că aceasta nu este o simplă problemă a Greciei, ci în pericol este viitorul Uniunii Europene. Între timp, prim-ministrul Alexis Tsipras a declarat că tot pentru ce optează el este atingerea unui "acord viabil din punct de vedere social și economic".

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică