Psihologia investitorului (Partea II)

Emoțiile sunt determinante în luarea oricărei decizii. Stăpânirea emoțiilor în cazul deciziilor privind investițiile este crucială, de aceea se spune că în cazul unui investitor respectarea strategiei contează 10%, respectarea regulilor de money management contează 30%, iar stăpânirea emoțiilor are o pondere de 60% în rezultatele pe care acesta le obține.

Cele mai des întâlnite greșeli făcute pe baza emoțiilor sunt:

  • Menținerea prea mult a unei poziții sau a unui activ în pierdere (speranța);
  • Renunțarea prea rapid la o poziție sau la un activ în câștig (teama și aversiunea la risc);
  • Necunoașterea profiturilor corecte în raport cu riscurile asumate (riscul irațional);
  • Căutarea unor trenduri inexistente și a unor explicații nefondate, doar pentru a susține deciziile luate anterior și dorința de a transforma o decizie greșită în una corectă (speranța).

Investitorii au tendința de a face ce fac și ceilalți participanți la piață, tind să imite acțiunile celorlalți investitori, plecând de la premiza că dacă ceilalți au acționat într-o anumită direcție, atunci înseamnă că aceea este direcția corectă și nu mai trec decizia prin filtrul propriu.

Pentru a avea succes în lumea investițiilor trebuie să combini cu măiestrie mai multe elemente precum: aplicarea strictă a regulilor și procedurilor, diversificarea și plasarea investițiilor pe termen mediu și lung, îmbinarea eficientă între investițiile de venit și cele de creștere a capitalului, urmărirea trendului pieței și analizarea știrilor și a evenimentelor relevante domeniului în care investești. Toate aceste elemente definesc calitatea procesului investițional și fac diferența între profit și pierdere.

Puține lucruri sunt mai importante în lumea investițiilor decât controlarea impulsurilor emoționale, un nivel al educației financiare adecvat, adoptarea unei strategii corecte și a unei discipline ferme. Tot ce ai construit se năruie ca un castel de nisip în fața impulsului, a emoției, a panicii sau a lăcomiei. Tentația de a abandona regulile în fața lăcomiei de a realiza un câștig mai mare duce la abandonarea strategiei și nerespectarea regulilor, iar odată cazut în această tentație, tot sistemul eșuează laolaltă cu disciplina autoimpusă.

Pentru a-ți putea controla emoțiile cât mai bine trebuie să încerci să respecți următoarele reguli:

  1. Să îți realizezi o stategie de investiții cât mai simplă, dar pe care să o respecți cât mai strict;
  2. Să respecți principiile și regulile stabilite, chiar dacă ceilalți investitori iau decizii contrare și tentația de a-i urma este mare;
  3. Să poți să faci diferența între o decizie obiectivă, pe baza strategie și a analizei și una subiectivă pe baza lăcomiei sau a panicii;
  4. Să îți fixezi atât o pierdere maximă acceptată cât și un profit țintă urmărit și să acționezi în consecință atunci când aceste praguri sunt atinse. Tentația de a spera că prețurile se vor întoarce sau că profiturile vor continua să crească este mare, dar astfel nu faci decât să lași teama și lăcomia să acționeze în locul tău;
  5. Să înveți să te detașezi de evoluțiile pe termen scurt ale pieței și astfel să nu te lași influențat de oscilațiile zilnice;
  6. Și nu în ultimul rând să păstrezi o evidență scrisă a tuturor deciziilor privind investițiile pe care le-ai făcut pentru a le putea evalua și învăța din ele.

În final, încearcă să fii calm când investești, să aloci timp acestei activități, să ai încredere și să fii relaxat. Liniștea și disciplina îți oferă confortul de care ai nevoie pentru a lua decizii înțelepte. Existența unui plan de investiții, respectarea regulilor de risc management și acceptarea unor profituri moderate și a unor pierderi rezonabile, vor face din tine un investitor de succes. Un investitor matur este perseverent, învață și se perfecționează în permanență și se adaptează schimbărilor pieței.

Înainte de a investii în instrumente financiare complexe, investește în educația ta financiară!

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică