Risc (ne)asumat. Când mai mult nu înseamnă neapărat mai bine

Dacă ar fi să împărţim oamenii în două tipologii distincte, probabil ar trebui să aruncăm o privire şi asupra conceptelor de ”suficient” versus „mai mult”. Există persoane care, în tot ceea ce fac, acţionează după principiul „suficient” - aceia care se opresc imediat ce sesizează cea mai mică perturbare a rutinei şi încearcă să evite cu orice preţ riscurile. Pentru ei, teama de eşec este mai puternică decât posibilitatea oricărui beneficiu. Pe de altă parte, îi avem pe cei care întotdeauna vor „mai mult”, ghidaţi de o continuă necesitate a schimbării.

Unde putem poziţiona trader-ul, păstrând în minte această dihotomie? Cel mai probabil, la „mai mult”. Este clar că cei care îşi îndreaptă atenţia spre tranzacţionarea pe piaţa de capital vor o schimbare, o diferenţă notabilă în ceea ce fac şi în rezultatele muncii lor, îndeosebi financiare. Însă pot să apară situaţii în care acest mai mult nu înseamnă neapărat şi mai bine.

Trading-ul implică un anumit grad de risc – cine nu conştientizează acest aspect, a pierdut din start. Riscul poate fi limitat, atunci când există o educaţie financiară solidă, dublată de dezvoltarea personală a individului. Dar întotdeauna va exista acel element de „vreau mai mult, pot mai mult” care ia naştere la nivel psihologic, făcându-ne să pierdem din vedere imaginea de ansamblu.

Pot să câştig mai mult!

Tranzacţionezi pe piaţa de capital şi te afli într-o poziţie câştigătoare. Deja în mintea ta începe să se deruleze un film de succes, în care tu joci rolul principal, imaginându-ţi toate visele pe care în sfârşit ţi le vei îndeplini cu profitul obţinut.

Dorinţele ţi se succed în minte. La început, doar câteva, cele mai importante. Însă brusc, lista capătă proporţii considerabile, iar profitul nu mai pare suficient. Aşa că vrei să câştigi mai mult şi eşti aproape convins că vei reuşi. În acest moment, strategia ta de tranzacţionate, toate regulile învăţate şi acele exemple concrete care ţi-au fost date, dispar ca prin minune - măturate şi ascunse sub preş de lăcomie.

Întrebarea noastră este – vei considera vreodată că profitul obţinut este suficient, atunci când eşti într-o poziţie câştigătoare? Vei începe fiecare tranzacţionare crezând că nu poţi decât să câştigi, alegând doar informaţiile care se pliază pe dorinţa ta subiectivă, fără să acorzi atenţie celor care ar trebui să te alerteze asupra realităţii?

Pot să pierd mai puţin!

În cazul în care te afli pe o poziţie de pierdere, mai mult devine mai puţin sau, altfel spus - pot să reduc mai mult suma pierdută...sau chiar să mă întorc pe profit. Acest raţionament este posibil să te ţină legat de o tranzacţie pierzătoare până în punctul care nu vei înţelege cum ai putut să rişti atât de mult şi să îţi goleşti contul de tranzacţionare.

De foarte multe ori, atunci când traderul se află pe o poziţie de pierdere, refuză sa iasă din aceasta, convins că lucrurile vor evolua în direcţia opusă. În plus, retragerea echivelează cu un eşec, iar pentru a-l evita, există tentaţia de a risca mai mult decât necesar.

Acestea sunt aspecte psihologice ce ţin de antrenamentul şi educaţia financiară a fiecăruia, iar pentru a nu cădea în capcana unei viziuni subiective, antrenate de de lăcomie sau frica insuccesului, trebuie să ţinem cont de managementul riscului.

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică