Dezvoltă inteligenţa financiară a copilului tău!

Responsabilitatea de a creşte copii capabili, responsabili, încrezători şi care se pot adapta uşor, necesită răbdare şi tenacitate. Un aspect critic care este omis des este educaţia financiară pe care trebuie să o oferim copiilor noştri.
Ce este inteligenţa financiară? Cu toţi am auzit de inteligenţa care se măsoară prin IQ şi o parte dintre noi am auzit şi de inteligenţa emoţională care ne ajută să avem succes în viaţă. Dar câţi dintre noi au auzit de inteligenţa financiară şi cum aceasta ne ajută să devenim nişte adulţi responsabili financiar?

În momentul de faţă statul se implică prea puţin în educaţia financiară a copiilor noştri. De aceea această responsabilitate revine familiei. Cu cât dezvoltăm inteligenţa financiară a copiilor noştri mai devreme, cu atât le oferim un start mai bun în viaţă.

Începe prin joc. Jocurile în familie sunt cele mai îndrăgite şi apreciate activităţi pentru copii. Există o multitudine de opţiuni de board-games din care poţi alege varianta care ţi se potriveşte cel mai bine. Învăţarea prin joc este cea mai eficientă metodă de educare a copiilor. Fă paralele între joc şi viaţa reală, astfel copilul îşi va aminti regulile şi când va fi mare.

Oferă-i un buget săptămânal. Aşa va învăţa să facă diferenţa între nevoi şi dorinţe şi va prioritiza nevoile pentru a se încadra în buget. Dacă cheltuie banii înainte de a primi următoarea sumă şi doreşte să facă o nouă achiziţie, rezistă tentaţiei de a-i oferi un avans pentru a-l învăţa să îşi administreze banii şi să aştepte pentru îndeplinirea dorinţelor. Încurajează-l să păstreze bonurile achiziţiilor pe care le-a făcut ca să poată analiza singur pe ce a cheltuit banii şi să decidă dacă vrea să schimbe ceva în administrarea finanţelor lui. Vârsta şcolară este cea mai potrivită perioadă pentru a începe responsabilizarea financiară a copilului. La această vârstă este deja familiarizat cu cifrele şi este posibil să vadă la ceilalţi copii, la şcoală, bani de buzunar şi astfel se va integra în tendinţe.

Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!

Încurajează-l să economisească. Recompensează-l pentru fiecare bănuţ economisit şi va învăţa să se plătească pe el primul. Dacă va învăţa asta de mic, cu siguranţă când va fi mare nu va accepta să se întâmple lucrurile altfel.

Stabiliţi împreună un buget pentru îmbrăcăminte. Faceţi împreună o listă cu nevoile trimestriale în materie de îmbrăcăminte şi decideţi împreună ce rămâne şi ce nu. Oferă-i suma stabilită împreună şi pune-l să-ţi aducă bonurile pentru a te asigura ca banii şi-au respectat destinaţia. Poţi proceda lafel şi cu alte categorii de cheltuieli.

Ajută-l să-şi atingă obiectivele. Atunci când copilul îşi doreşte să realizeze ceva care implică resurse financiare, este datoria noastră ca părinţi să îl spijinim. Asta nu înseamnă că trebuie să îi pui pe tavă banii de care are nevoie, mai ales dacă este un proiect de mare valoare, ci trebuie să-l motivezi să lucreze alături de tine pentru atingerea obiectivului propus. Dacă el reuşeşte să strângă jumătate din suma necesară atunci tu vei completa suma, astfel îl înveţi să muncească pentru ceea ce îşi doreşte.

Implică-l în proiectele familiei. Pune-l pe el să se informeze pentru următoarea achiziţie de mare valoare şi decideţi împreună care este cea mai bună variantă. Aşa îl vei responsabiliza şi în acelaşi timp se va simţi folositor familiei şi va învăţa valoarea bunurilor şi a banilor.

Discută cu el situaţia financiară a familiei. Va avea de învăţat foarte multe din această experienţă şi va face front comun cu voi când vine vorba de bani. Va înţelege priorităţile financiare ale familiei şi va vrea să îşi aducă contribuţia la bunăstarea familiei.

Dacă nu abordăm subiectul banilor în familie, copiii vor considera că este „fructul interzis” şi vor încerca să facă rost de ei şi să afle mai multe informaţii din surse pe care noi nu le putem controla. În acest fel îşi pot face o părere greşită despre valoarea banilor şi importanţa lor. Cu cât abordăm acest subiect mai deschis cu copiii noştri cu atât avem mai multe şanse să le formăm o imagine pozitivă despre bani şi vor învăţa cum să îi administreze mai eficient.

Şi în final, nu uita, copiii sunt oglinda noastră fidelă. Pe lângă ceea ce îl înveţi, ai grija şi la atitudinea ta faţă de bani pentru că vor învăţa din exemplul pe care li-l oferi. Şi cel mai important: ai grijă comportamentul tău să nu fie contradictoriu cu ceea ce îl înveţi, pentru că va deveni confuz şi va refuza să accepte orice regulă legată de bani pe care tu nu o respecţi. Copiii sunt ca nişte bureţi, absorb informaţia, o depozitează şi o folosesc atunci când este nevoie.

Nu este niciodată prea devreme pentru a începe educaţia financiară a copilului tău!

Tu ce alegi?

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *