Transformă-ți cunoștințele financiare în super-puteri: devino trainer Profit Point!

Cu un mix unic de abilități de predare și investiționale, vei învăța cum să faci educația financiară accesibilă și captivantă pentru adulți. Totul începe cu o evaluare inițială și un onboarding riguros care te va pregăti să îți transformi cunoștințele în super puteri de trainer. Dacă ești gata să faci un pas înainte și să devii o sursă de inspirație pentru alții, Academia de Traineri te așteaptă!

Suntem puternici, atunci când creștem împreună

Dacă ai ajuns până aici, înseamnă că, la fel ca mine, crezi în puterea educației financiare și în cât de mult poate schimba viețile oamenilor. Academia de Traineri nu este doar despre a preda cifre și strategii – este despre a inspira, a ghida și a fi alături de oameni pe drumul lor spre independență financiară.

Alice Donosă - HR Manager Profit Point

Pentru noi, la Profit Point, cel mai bun lucru la Academia de Traineri este că nu doar te învățăm să predai, ci te ajutăm să devii un lider și un mentor adevărat. Vei avea ocazia să îți împărtășești cunoștințele și să schimbi viețile celor din jur, iar noi te sprijinim pas cu pas în acest proces. Aici, nu primești doar un set de abilități – vei învăța cum să îți transformi expertiza financiară într-un impact real asupra oamenilor pe care îi vei întâlni și cărora le vei transforma viața.

Și asta nu e tot. Academia de Traineri îți oferă acces la o comunitate de oameni pasionați ca tine, care sunt gata să creeze o schimbare autentică. Nu e doar despre training – e despre a face parte din ceva mai mare, dintr-o mișcare de educație financiară care își propune să transforme mentalitatea și viitorul financiar al celor care ne înconjoară. Dacă vrei să faci parte din această schimbare, aplică și împreună putem transforma pasiunea ta într-o super-putere de a educa și inspira! 

Lucrăm după un sistem unic de predare pentru că ne dorim rezultate reale pentru cursanții noștri. Hai să îți dezvolți abilitățile!

Dacă nu vrei DOAR un job... Academia de Traineri îți va schimba viața!

Aici ai, pas cu pas, tot procesul de on-boarding

Procesul de on-boarding la Academia de Traineri este conceput pentru a te pregăti temeinic și a-ți oferi toate instrumentele necesare pentru a deveni un trainer de top. Totul începe cu o evaluare inițială, unde îți vom testa cunoștințele despre investiții și educație financiară. Vrem să știm exact de unde pornești, astfel încât să putem construi pe baza cunoștințelor tale actuale. Nu este vorba doar despre a trece un test, ci despre a ne asigura că ai fundația necesară pentru a deveni un mentor de încredere.

După această evaluare, vei primi acces la programele educaționale pe care le predăm la Profit Point. Îți vom oferi timp să asimilezi informațiile și să te familiarizezi cu metodologia noastră. Aici vei descoperi ce și cum predăm, pentru ca tu să poți transmite mai departe informațiile într-un mod captivant și eficient. Odată ce ai parcurs acest material, urmează o evaluare în care vom verifica ce ai învățat și cum poți aplica acele cunoștințe.

Etapa finală este cea mai importantă: vei susține un curs demonstrativ în fața unei comisii formate din CEO-ul și CFO-ul companiei, iar după ce treci cu succes acest test, vei primi o grupă mică de cursanți reali pentru o sesiune de predare. Aici vei avea ocazia să pui în practică tot ce ai învățat, iar performanțele tale vor fi evaluate live. La final, vei primi feedback valoros care te va ajuta să crești și să devii un trainer care inspiră și motivează cu adevărat.

  • Test inițial de cunoștințe în investiții

    Verificăm cunoștințele tale despre investiții, pentru a înțelege nivelul tău

  • Prezentarea cursurilor Profit Point

    Îți prezentăm toate cursurile și metodele de predare Profit Point

  • Evaluare după asimilarea informațiilor

    Vei fi evaluat și audiat pentru a ne asigura că poți preda eficient.

  • Susținerea unui curs demo în fața comisiei

    Vei susține un curs demo, pentru a ne arăta ce ai învățat

  • Predare live în fața unei grupe de test

    În ultima etapă, vei preda unui grup mic de cursanți reali, iar performanțele tale vor fi evaluate pe baza sesiunii live.

Absolvenții noștri

Plătim performanța! Trainerii Profit Point se bucură de un alt nivel al vieții! Vrei și tu o schimbare?

Dacă te-ai săturat de un job clasic de la 9:00 la 17:00 și de șefi absurzi, care nu te motivează niciodată, sau îți fură ideile bune, atunci Academia de Traineri este un program care va da un reset carierei tale. Toți trainerii noștri s-au bucurat de această formare, iar astăzi trăiesc libertatea financiară în viața și buzunarele lor.

Trainerii noștri

Câștigi bani, învățând românii să facă bani!

Hai să ne vedem la o discuție, iar împreună facem planul tău de carieră!

Îți răspundem cu plăcere

Echipa Profit Point este aici, pentru tine!

Completează acest formular și adresează-ne toate întrebările la care vrei să îți răspundem.

Iar dacă deja ai luat decizia să începi, dă mai departe acest formular și prietenilor tăi. Îți vor mulțumi că le-ai schimbat viața.

Contact

comunicare@profit-point.eu

Suntem aici pentru tine!

0374478210

Află despre noi și de la cursanții
noștri pe Trustpilot