Cum să faci bani de pe urma analizei fundamentale?

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Cu siguranţă ai auzit până acum de Analiza fundamentală şi ştii că aceasta este unul dintre instrumentele esenţiale în tranzacţionare. Însă cum reuşesc traderii profesionişti să includă analiza în activitatea lor, obţinând rezultate vizibile? Dincolo de studierea indicatorilor economici, a factorilor sociali şi a politicilor guvernamentale internaţionale, analiza fundamentală trebuie să devină un mijloc practic prin care tu să poţi prognoza mişcările de preţ şi trendurile, astfel încât profitul să nu se lase aşteptat!

Aşadar, nu rata şansa de a afla alături de echipa de specialişti Profit Point,

„Cum să faci bani de pe urma analizei fundamentale?”

Cui se adresează MasterClass-ul?

Informaţiile prezentate în cadrul acestui seminar sunt atât de utile şi vitale în tranzacţionarea pe piaţa de capital şi Forex, încât nici un trader, indiferent de nivelul pregătirii sau experienţa în domeniu, nu trebuie să rateze evenimentul. Ştim că scopul final al eforturilor depuse de fiecare trader în parte îl reprezintă obţinerea unui profit cât mai consistent şi încheierea cât mai multor tranzacţii de succes, motiv pentru care prezenţa ta la acest MasterClass este obligatorie!

Ce vei învăţa din acest MasterClas?

În cadrul acestui seminar vor fi discutate şi explicate aspecte referitoare la:

  • Quantitative easing (QE) - tip de politică monetară utilizat de băncile centrale pentru stimularea economiei atunci când politica monetară standard devine ineficientă
  • Rate Hike
  • indicatorii macroeconomici
  • pieţe adiacente şi corelarea cu Forex
  • surse valide, demne de încredere în ceea ce priveşte informaţia pentru Analiza fundamentală, Analiza tehnică şi sfaturi pentru tranzacţii
 

Ce ai de câştigat dacă participi?

  • oportunitatea de a dezvolta strategii eficiente şi profitabile de tranzacţionare, pornind de la Analiza fundamentală;
  • posibilitatea de a afla concret, de la specialişti în domeniu, care sunt cele mai importante elemente ale Analizei fundamentale şi cum pot fi acestea implementate practic în tranzacţionarea pe piaţa de capital şi pe Forex
  • şansa de a fi cu un pas înainte în domeniu, urmând sfaturile unui Mentor personal în tranzacţionare, ce îţi va oferi exemple utile pe grafice reale.
 

Ce poţi pierde dacă nu participi?

  • nu vei afla unde poţi găsi cele mai bune informaţii pe care să le foloseşti în Analiza fundamentală;
  • nu vei şti exact cum să aplici practic Analiza fundamentală în tranzacţionare, astfel încât tu să obţii profit de pe urma acesteia;
  • vei rata şansa de a primi sfaturi bazate pe experienţa unui Mentor personal în tranzacţionare, care îţi poate clarifica direct orice nelămuriri.
 

Trainer: Dan-Mădălin Laslo

Când şi unde? Miercuri, 21 octombrie 2015, ora 10:00, la Sediul Profit Point din Cluj (click aici pentru detalii adresă). Durata seminarului este de 4 ore.

Preţ? Costurile participării sunt acoperite de Profit Point.

Cum particip? Înscrie-te acum prin completarea umătorului formular:

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width="1/1"][contact-form-7 id="2610" title="Cum să faci bani de pe urma analizei fundamentale?"][/vc_column][/vc_row]

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică