Regula de aur în investiții și dezvoltare personală

Află care sunt elementele importante pentru a investi cu succes pe bursă.

Te-ai întrebat vreodată ce plus valoare aduci tu pentru prietenii tăi, dar și pentru familie? Cât și ce primești? Încă din vremea preistorică știm că a trăi în grupuri este în natura noastră firească. Ne simțim mai protejați, simțim că aparținem, astfel suntem și mai fericiți.

De mici suntem trimiși la grădiniță pentru a sociliza, apoi la școală, mediu ales conform criteriilor părinților noștri. Mediu pe care nu aveam cum să îl schimbăm, neavând putere de decizie, astfel a fost necesar să acceptăm oamenii din jurul nostru. Urmează apoi facultatea fiind primul mediu pe care avem oportunitatea să îl alegem după reperele noastre de oameni maturi. Începem să cunoaștem puțin din principiile și valorile după care vrem să ne ghidăm viața, astfel tindem spre oamenii cu care credem că rezonăm. Vine perioada în care pășim în câmpul muncii, întâlnim tipare noi de oameni și comportamente. Trecând prin etapele vieții observi din ce în ce mai mult pe cine vrei să ai lângă tine, unde și cu cine vrei să mergi, ce tip de conversații vrei să porți.

Îmi amintesc că încă din copilărie, crescând alături de parinții mei care aveau mai multe business-uri, începusem să devin interesat de cum se organizează și cum se dezvoltă o afacere. Ulterior, m-am încris la facultate cu specializare economică și simțeam cum mă îndrept către mai multă înțelegere. Pe atunci în cercul meu de prieteni se purtau discuții despre cum se cheltuiesc bani, nu cum se înmulțesc. Conversațiile erau axate pe subiecte de tipul: cum să ne mai distrăm.

Odată ce creșteam simțeam că vreau să aparțin grupului și ușor, ușor nu mai conta că dorința mea era de a afla mai multe despre bani, economii, investiții, antreprenoriat, subiecte care mă ajutau să evoluez către visul meu de a conduce mai multe companii. Anii au trecut, pe atunci toți banii pe care îi aveam îi investeam în haine, în ieșiri. Pe o parte mă bucuram că aveam bani de la părinți, iar pe alta voiam să fac mai mult decât să ies și să mă distrez.

Punctul cheie a fost momentul în care am rămas fără job și fără casă. Am tot căutat ceva de muncă, însă fără reușite. Am fost nevoit să plec în străinătate să o iau de la 0, apoi întors în țară am început cursurile la Profit Point. De la discuții care mă făceau să cheltui bani, am dat de oameni care discutau despre ceva ce mie îmi plăcea, investiții și business.

A fost prima dată când mă simțeam bine și mă regăseam în discuții. Pas cu pas am început să învăț mai multe, fiind înconjurat de oameni specializați, valoroși, astfel mai târziu și eu am putut da mai departe informații valoaroase. Astăzi, după 9 ani de zile, visul meu din copilărie s-a conturat în realitate. În prezent, investesc timp și bani în pasiunile mele, sunt acționar în 7 companii si dețin portofolii diversificate în piețe financiare.

Dacă vrei să evoluezi este necesar să te înconjori de oameni care vor același lucru ca tine. Da, poate uneori îți va fi frică că rămâi singur și poate chiar va fi, însă după ce vei trece de această perioadă vei avea în jurul tău acele persoane cu care rezonezi cu adevărat. Când te complaci în cercuri de prieteni doar de dragul de a aparține, pe termen lung, te pierzi pe tine și visurile tale. Cu cât investești în tine timp de calitate, cu discuții constructive, cu atât mai repede și mai mult vei evolua, astfel la rândul tău vei fi o inspirație pentru prieteni și familie. Cu timpul, îți vei crea un nou cerc de prieteni cu care veți evolua împreună.

Editorial de Răzvan Gheorghe

Director General Profit Point


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *