Impactul economic al unei posibile ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană

,,Nu sistemul politic sau economic este determinant, ci tonul relaţiilor dintre oameni; dacă există bunăvoinţă ori ameninţare, restul nu contează”. N. STEINHARDT

O eventuală ieşire a unui stat din Uniunea Europeană, poate produce daune din punct de vedere economic. Acest fapt implică o mulţime de schimbări majore de care încă nu suntem conştienţi.

Participă la acest eveniment iar noi îţi oferim şansa ca tu să conştientizezi care ar fi impactul economic în cazul în care Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană.

Cui se adresează MasterClass-ul?

MasterClass-ul se adresează tuturor traderilor care vor să investească timpul eficient în formarea şi dezvoltarea lor profesională, alegând să participe la cursuri practice în cadrul cărora se pot bucura de sprijinul unor specialişti în domeniu. Un seminar dedicat celor care vor să înţeleagă şi să profite de contextul macroeconomic actual, astfel încât informaţiile primite să fie folosite eficient.

  Ce se va discuta în acest MasterClass?

Va rămâne sau nu Marea Britanie în UE?

Schimbările ce ar putea să intervină în pieţele financiare;

Cum ar putea fi tranzacţionat acest eveniment?

Cum va arăta lumea după Brexit vs Bremain?

  Ce ai de câştigat dacă participi?
  • Vei inţelege exact ce impact economic poate avea această situaţie, şi cum este influenţată moneda europeană (EUR) în eventualitatea în care Marea Britanie părăseşte UE;
  • urmând sfaturile Mentorului personal, vei avea posibilitatea de a afla cum se folosesc traderii de succes de informaţiile existente dar şi de impactul acestora din punct de vedere economic;
  • vei avea posibilitate de a aprofunda acest subiect de actualitate şi în acest mod vei fi informat înaintea majorităţii ce schimbari ar putea să apară pe pieţele financiare.
  Ce poţi pierde dacă nu participi?
  • vei rata şansa de a înţelege de la specialişti în domeniu, cu o experienţă relevantă, ce se poate întâmpla în astfel de situaţii, care este impactul economic şi care sunt modalităţile prin care traderul se poate folosi de acestea;
  • vei rămâne la un nivel de informare pur teoretică, ce nu te va ajuta să te diferenţiezi cu adevărat de ceilalţi traderi;
  • nu vei şti concret cum să te foloseşti de impactul economic al unor astfel de situaţii atunci când vei tranzacţiona;
  • Vei fi derutat şi nu vei avea răspuns pentru o mulţime de întrebări.
  Trainer: Valentina Arcana

Când şi unde? Miercuri, 22.06.2016, ora 16:00, la Sediul Profit Point din Iaşi (click aici pentru detalii adresă). Durata acestui MasterClass este de 2 ore.

Preţ: 100 RON   Cum pot participa gratuit?
  • Dacă eşti membru al Clubului de Educaţie Profit Point .
  • Dacă vii însoţit de încă o persoană care este interesată de acest domeniu.
  • Dacă le spui şi prietenilor tăi de pe Facebook despre acest eveniment, printr-un „Share”.

Cum mă înscriu? Înscrie-te acum prin completarea umătorului formular:

 

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică