Infuzia afectivă și deciziile riscante

Deși nu există o definiție universală a riscului, traderii ar fi tentați să-l definească în termeni generali de pericol sau pierdere și ar fi în măsură să ofere un exemplu de situație sau comportament pe care ei îl consideră riscant. Putem totuși afirma că riscul este un calcul a cât de probabil este ca un incident să apară, iar în cazul în care acesta apare, cât de severe ar fi consecințele. Posibilitatea traderului de a face o apreciere exactă a riscului în tranzacții este însă limitată. În realitate, capacitatea traderului de a estima riscul într-o anumită tranzacție este determinată de perceperea lui (faza de identificare), de evaluarea riscului (faza de analiză subiectivă) și toleranța la risc (nivelul personal de acceptare). Studiile psihologice sugerează că aceste etape sunt influențate atât de personalitatea cât și de dispoziția traderului.

Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!

Traderii sunt persoane cu personalități diferite, de aceea ei percep riscurile în mod diferit. Unii sunt mai sensibili la risc, în timp ce alții au toleranță mai bună. Există mai multe mecanisme care influențează modul în care sunt percepute riscurile deciziilor tranzacționale. Unul din ele se referă la influența stărilor afective asupra cogniției/gândirii traderilor. Traderii care se află într-o stare afectivă pozitivă vor aprecia situațiile din jurul lor ca fiind favorabile și benefice. Traderii care manifestă o stare afectivă negativă, vor avea tendința de a percepe realitatea în nuanțe mai întunecate și nefavorabile lor. Aceste filtre de percepție, pozitive sau negative, influențează direct cogniția traderului deci, influențează și deciziile care urmează a fi luate.
Acest mecanism se numește Infuzie Afectivă și prezintă două modalități de exprimare:

  1. Priming afectiv – Stimulare afectivă și reprezintă influența stărilor afective curente asupra judecăților sau a deciziilor care urmează a fi luate și modul în care ele influențează actualizarea dintre starea respectivă și informația folosită. Cu alte cuvinte stările pozitive actualizează amintiri plăcute și stimulează o gândire pozitivă, în timp ce stările negative actualizează amintiri neplăcute. Acest proces de Priming afectiv negativ va avea un efect de distorsionare a analizei, de modificare a stării de spirit a traderului, de instalare a unui discomfort emoțional și de incapacitate a păstrării obiectivității în timpul luării deciziilor de tranzacție.
  2. Decizii euristice – Emoția devine informație. Atunci când traderul trebuie să evalueze un element din piață, acesta începe prin a se întreba ce simte față de această situație. Dacă răspunsul este o emoție pozitivă, evaluarea va fi favorabilă, respectiv, dacă emoția este negativă, evaluarea va fi la rândul ei negativă.

Infuzia afectivă este un tip de influență emoțional exercitată asupra traderului, mai ales când acesta este implicat în tranzacții complexe care implică un efort cognitiv considerabil. Pentru reducerea acestor influențe traderul are nevoie să învețe să redistribuie sarcina principală prin împărțirea ei în sarcini simple și să se folosească de anumiți algoritmi, reguli sau strategii.
Așadar, emoțiile pozitive în trading sunt de natură să genereze pe de-o parte un optimism superior față de situația reală și pe de altă parte, o subestimare a riscului care apare în trading. Emoțiile negative vor supraevalua riscul corespunzător tranzacției și va deforma obiectivitatea traderului.
Important este să-ți dai seama, care sunt emoțiile care predomină în întreg sistemul tău de tranzacționare.
Vezi aici 10 recomandări pentru realizarea de tranzacții de succes.

Luminița Leonte,

psiholog, trader


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *