Când vine vorba de cunoștințe sau educație financiară, mulţi oameni din România nu îşi cunosc drepturile, iar în acest sens CFA Institute a lansat un document de o pagină pentru informarea investitorilor și a consumatorilor de servicii financiare, pentru ca aceștia să ia decizii corecte atunci când aleg un produs sau un serviciu financiar.
Declarația drepturilor investitorilor prevede drepturi ce se aplică produselor și serviciilor financiare precum managementul investiţiilor, analiză și consultanţă, banking, asigurări și imobiliare.
“Această declaraţie este dată pentru a ghida investitorii, în special cei de retail, în alegerea consultantului lor financiar. Atunci când un provider de servicii financiare acordă consultanţă financiară, el trebuie să aibă un comportament onest faţă de client. Acest comportament trebuie să fie în concordanţă cu legislaţia în vigoare. Consultanţa acordată clienţilor trebuie să fie independentă şi bazată pe o analiză obiectivă, deci pe fapte nu pe opinii. Interesele investitorilor trebuie să fie pe primul loc.”, a spus Adrian Codîrlaşu – președintele CFA România.
Astfel, ca și consumator de servicii financiare, ai următoarele drepturi:
1. Comportament onest, competent și etic, care este în conformitate cu legislaţia în vigoare.
2. Consultanţă și asistenţă independentă și obiectivă, bazată pe analiza în cunoștinţă de cauză, judecată prudentă și efort diligent.
3. Interesele mele financiare au prioritate faţă de cele ale profesionistului și organizaţiei.
4. Tratament echitabil în raport cu alţi clienţi.
5. Dezvăluirea existenţei oricărui potenţial conflict de interese în furnizarea de produse sau servicii către mine.
6. Înţelegerea circumstanţelor mele, astfel încât orice sfat oferit să fie adecvat și bazat pe obiectivele mele financiare și constrângeri.
7. Comunicări clare, exacte, complete și în timp util, care folosesc un limbaj simplu și sunt prezentate într-un format care transmite în mod eficient informaţiile.
8. Explicarea tuturor taxelor și costurilor suportate de către mine și informaţii care să demonstreze că aceste cheltuieli sunt echitabile și rezonabile.
9. Confidenţialitatea informaţiilor mele.
10. Evidenţe adecvate și complete în sprijinul activităţii desfășurate în numele meu.
Așadar, fie ca stabilești un plan de financiar, lucrezi cu un broker, deschizi un cont bancar sau cumperi o casă, Declaraţia Drepturilor Investitorilor este un instrument creat să te ajute cu informaţia de care ai nevoie şi serviciile pe care le aștepți şi le meriți.