Ce trebuie să știe copiii despre bani?

  Deși banii fac pământul să se învârte, sunt mulți cei care au o concepție greșită despre bani. De aceea principiile finanțelor personale ar trebui învățate de la vârste cât mai mici. În acest articol vei găsi câteva sugestii privind noțiunile financiare pe care ar trebui să i le transmiți copilului tău și când. De la 2 la 4 ani. Încă de la vârsta la care copiii încep să vorbească în fraze și învață să numere pot să înțeleagă ce sunt banii. Copilul nu va acumula noțiuni complexe despre bani, dar poți să îl înveți valorile monedelor și ale bancnotelor. La această vârstă copiii trebuie să învețe cum să folosească banii, să nu se joace cu ei și să se spele pe mâini după ce îi folosesc.   De la 4 la 6 ani. Aceasta este vârsta la care călătoria în lumea banilor poate începe cu adevărat! Pentru a-ți ajuta copilul să rețină valoarea fiecărei monede și bancnote poți folosi jocul de-a magazinul, pentru a putea exersa vânzarea-cumpărarea, a identifica prețurile și a calcula câți bani trebuie să plătească și cât să primească rest. La această vârstă copiii pot înțelege că banii au valoare și pot afla cum se obțin banii și cum pot fi folosiți eficient.   De la 6 la 10 ani. La această vârstă copiii deja învață să socotească și pot face calcule legate de bani. Aceasta este vârsta perfectă la care poți să începi să îi oferi bani de buzunar copilului tău pentru a învăța principiile de bază privind administrarea banilor. Copiii pot să facă diferența între nevoi și dorințe și își pot prioritiza dorințele.   De la 10 la 14 ani. Până la această vârstă copiii au învățat deja că banii pot cumpăra aproape orice și încep să își pună întrebări importante despre bani. Îi interesează cum pot câștiga bani și își stabilesc obiective financiare pe termen scurt. Este important ca părinții să fie alături de ei pentru a le răspunde la întrebări și a-i ajuta să ia decizii corecte legate de bani.   De la 14 la 18 ani. Cuvinte precum credit, dobândă, inflație și taxe ar trebuie să facă parte din vocabularul unui copil de 14 ani. Ar trebui să înțeleagă, să poată să explice și să folosească acești termeni cu ușurință. Pentru a-l ajuta să asocieze mai ușor aceste noțiuni poți chiar să îi împrumuți sume mici de bani pentru a-și satisface nevoile sau dorințele, dar va trebui să își asume costul banilor împrumutați și anume dobânda. Ar trebui să știe deja ce este acela un buget și să folosească unul pentru a-și ține evidența banilor și a cheltuielilor pe care le face și pentru a-și planifica următoarele achiziții.   De la 18 la 22 ani. De la această vârstă tinerii pot alege dacă vor pe lângă studii să aibă și un job part-time pentru a-și suplimenta veniturile sau dacă vor un job pe timpul verii pentru a-și satisface nevoile și dorințele. Ar trebui să fie deja interesați să înceapă să economisească pentru obiective mai importante cum este o vacanță, o mașină sau chiar o casă. Protecția și înmulțirea banilor vor deveni o prioritate pentru ei și se vor interesa de oportunitățile de investiții.
Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!
Nu îți permiți să eșuezi în misiunea de a-ți educa financiar copilul! Este o responsabilitate pe care o ai față de copilul tău căreia trebuie să-i acorzi importanța cuvenită. Nu ezita și înscrie-ți copilul la cursul de educație financiară pentru copii oferit de Profit Point.  

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică