- Cine este Ion Ţîuleanu, în activitatea sa şi în timpul liber?
Ion Ţîuleanu are 31 ani şi este General Manager în cadrul Profit Point Timişoara, începând cu 1 iulie 2015. Am absolvit Facultatea de Finanţe, specializarea Bănci Bursiere de Valori, la Academia de Studii Economice.
Am făcut cunoştinţă cu tradingul în 2007, imediat după terminarea facultății, căutându-mi un job care să cuprindă atât independență financiară, cât și un program flexibil. De altfel, cred că cel mai avantajos domeniu în care poți activa după terminarea Facultății de Finanțe este tradingul.
Pasiunea pentru trading mi-a insuflat-o decanul meu de an, care era și profesoara mea de Activități bursiere, prin faptul că de fiecare dată îmi dădea ca exemplu foștii ei studenți care câștigau foarte mult din această activitate.
În compania Profit Point activez din noiembrie 2013, iar timpul liber mi-l petrec făcând fitness și citind cărți despre psihologie și despre educație financiară.
- Cum ai ajuns să lucrezi în acest domeniu şi în această companie?
După cum am spus şi înainte, am început să lucrez în domeniu încă de la terminarea facultății. Am început prin a colabora prima data cu brokerul TeleTrade, iar la momentul respectiv nici nu îmi imaginam că voi ajunge aici. În paralel, m-am angajat la o bancă, deoarece nu aveam experiență și nici capital suficient pentru a mă întreține lunar doar din trading. Asta nu înseamnă că am renunțat, ci am căutat un venit suplimentar, principala mea preocupare rămânând totuşi tradingul.
În mai 2013 am revenit la TeleTrade, full-time de data aceasta, după ce am primit o ofertă de a lucra pentru ei ca și consultant financiar. Am aflat că în Iași se deschide un birou al partenerului care se numește Profit Point și care se ocupă cu specializarea si educarea persoanelor care doresc sa devina traderi profesionişti.
Acest lucru era exact ce îmi doream, pentru că în 2007 nu erau școli de trading iar eu a trebuit să învăț de unul singur. Cel mai greu lucru era că, în ciuda numeroaselor cărți pe care le citisem despre trading, nu știam cel mai important lucru și anume dacă aplic corect sau nu informațiile. Acesta este motivul pentru care nu doream ca cei noi veniţi în domeniu să treacă prin ce am trecut eu la început - să se simtă izolați și singuri.
Am început, așadar, să lucrez ca trainer în noiembrie 2013, iar în iulie 2015 am fost delegat General Manager la sediul Profit Point din Timișoara.
- De ce Profit Point?
Cu Profit Point am decis să lucrez deoarece ştiam că mai am foarte multe lucruri de învățat, pornind de la premisa ’’Cât trăiești, înveţi!”. Dar, în același timp, vroiam să ofer sprijin novicilor în trading și să pregătesc specialiști calitativi și pe termen lung.
- Care consideri că este cea mai mare realizare a ta din cadrul companiei?
Cea mai mare realizare a mea este, cred eu, faptul că 2 traderi pregătiți de mine au ajuns în primii 10 clasați într-un proiect dezvoltat de Teletrade care se numește Master Invest. Acești traderi lucrează cu peste 300 de investitori și au profitabilitatea tranzacţiilor de peste 100%.
În același timp consider o realizarea foarte importantă pentru mine sprijinirea noilor traderi, oferirea posibilității și cunoștințelor necesare pentru a-și crea o carieră de succes în domeniu.
Pe Ion îl puteţi contacta la adresa de e-mail ion.tiuleanu@profitpoint.ro şi urmări pe Twitter!
Ai vrea să ai întotdeauna la dispoziţie răspunsul avizat şi corect la întrebarea ta? Ai o nelămurire şi nu ştii exact care este cea mai bună soluţie pentru a o rezolva? Profit Point îţi stă la dispoziţie oricând şi te sprijină în dorinţa ta de a investi inteligent într-o educaţie profitabilă! Nu ezita, contactează-ne!