Unii consideră că atunci s-a cam terminat
cu învățatul, eu consider că abia atunci începe. Școala nu face decât să ne
formeze niște legături neuronale, dar depinde de noi cu ce le umplem. Formulele
de la matematică sau fizică, ne ajută enorm de mult în viață. Normal că nu le
folosim nicăieri, dar legătura rămâne: creierul este antrenat să rețină și să
asimileze, iar noi ajungem să înlocuim (a+b)2 cu alte principii practice,
aplicabile în viață.
Asemenea unui mușchi, dacă nu îl antrenăm,
creierul se atrofiază. Pe de altă parte, stochează informații nelimitate și
chiar dacă ai impresia că nu știi nimic, când îți trebuie mai mult, el găsește
rezolvarea în tolba cu soluții. Pe vremea regilor, a împăraților, ori a
domnitorilor, cei din înalta societate erau cei citiți, înțelepții.
Astăzi? La fel! Nimic nu s-a schimbat!
Creierul setează limitele, el găsește scuzele sau soluțiile, ori drumul către
obiective. El dă direcția. De multe ori, automat – căci așa a învățat să
reacționeze de sute de milioane de ani.
Cum putem să-l antrenam? Prin repetiție și asociere. Să facem de
suficient de multe ori o acțiune care să îi intre în reflex și acea acțiune să
o asociem cu ceva benefic nouă. Indiferent cât de obosit sunt, dacă am chef sau
nu, astăzi creierul meu știe că trebuie să mă trimită la sală sau să mă așeze
în fața televizorului la un podcast, ori să îmi scoată în cale o carte. Parcă
găsește singur puterea și drumul… dar cândva, l-am antrenat, i-am setat
directivele prin acțiuni repetitive.
Dezvoltarea personală nu este nimic altceva
decât antrenamentul creierului nostru. Prin a-i împinge limitele el va învăța
să le împingă și mai mult, prin a-l hrăni cu informații, el va învăța să
asimileze și mai mult, prin a-l pune în situații noi, el va învăța să găsească
drumul din ce în ce mai repede și mai bine.
Prin locurile prin care treceam acum 4, 5
ani, trec și astăzi. Ele sunt pline de oportunități. Erau și atunci, dar eu nu
le vedeam. Astăzi, ”bătrânul” meu creier a învățat să recunoască și să
interpreteze o oportunitate mai bine decât o făcea în trecut… Mă opresc aici?
Evident că nu! Cu cât știu mai multe, cu atât îmi dau seama cât știu de puține!
Editorial de Adrian Ștefan