Tranzacţionare cu ajutorul divergenţelor

Specialiştii în tranzacţionarea pe piaţa de capital sau Forex pot avea opinii divergente în ceea ce priveşte cele mai bune strategii de trading care să te ghideze pe drumul către succes. Însă asupra unui aspect trebuie să cădem de comun acord – diferenţa între traderi poate fi cu uşurinţă dată de cunoştinţele pe care aceştia le au şi modul în care le pun practică. Aşadar, de ce să te bazezi pe informaţii pur teoretice şi generaliste, când poţi descoperi alături de echipa Profit Point, într-un mod practic, ce presupune

Tranzacţionare cu ajutorul divergenţelor”?

Participă la acest eveniment iar noi îţi oferim şansa ca tu să descoperi o strategie profitabilă de tranzacţionare!

Cui se adresează MasterClass-ul?

MasterClass-ul se adresează tuturor traderilor care vor să investească eficient în formarea şi dezvoltarea lor profesională, alegând să participe la cursuri practice în cadrul cărora se pot bucura de sprijinul unor specialişti în domeniu. Un seminar dedicat celor care vor să aprofundeze subiectul divergenţelor în tranzacţionare, astfel încât rezultatele să fie pe măsura eforturilor depuse!

Ce vei învăţa din acest MasterClas?

1. Introducere divergenţe
  • ce este o divergenţă
  • cum se crează o divergenţă
  • clasele de divergenţă
2. Prezentarea celor 3 tipuri de divergenţe – normale, ascunse şi continue 3. Intrarea în tranzacţii pe fiecare tip de divergenţă – normală, ascunsă şi continuă 4. Divergenţe combinate cu figuri de continuare şi întoarcere
  • Divergenţe în combinaţie cu linile de suport şi rezistenţă
  • Divergenţe în combinaţie cu formaţiuni de lumânări
 

Ce ai de câştigat dacă participi?

  • prin oferirea de exemple practice pe grafice reale, vei înţelege exact ce reprezintă divergenţele şi ce implicaţii au acestea asupra activităţii de tranzacţionare;
  • urmând sfaturile Mentorului personal, vei afla care cum se folosesc traderii de succes de divergenţe pentru intrările pe tranzacţii, în funcţie de tipurile lor;
  • vei avea posibilitatea de aprofunda acest subiect, astfel încât tu să obţii rezultate profitabile în trading.
 

Ce poţi pierde dacă nu participi?

  • vei rata şansa de a învăţa de la specialişti în domeniu, cu o experienţă relevantă, care este rolul divergenţelor, cum pot fi acestea incluse în strategia de tranzacţionare şi care sunt modalităţile prin care pot fi folosite corect de către trader.
  • vei rămâne la un nivel de informare pur teoretică, ce nu te va ajuta să te diferenţiezi cu adevărat de ceilalţi traderi.
  • nu vei şti concret cum să te foloseşti de divergenţe în favoarea ta, atunci când vei tranzacţiona.
 

Trainer: Alexandru Chirilă

Când şi unde? Joi, 12 noiembrie 2015, ora 14:00, la Sediul Profit Point din Bucureşti (click aici pentru detalii adresă). Durata acestui MasterClass este de 2 ore.

Preţ? 200 RON

Cum pot participa gratuit? Membrii Clubului de Educaţie Profit Point beneficiază de un discount de 100% la acest MasterClass.

Cum mă înscriu? Înscrie-te acum prin completarea umătorului formular:

Consimțământul cookie-urilor GDPR

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți vizita Setările cookie-urilor pentru a furniza un consimțământ controlat.
Activat Permanent

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.

Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.

Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.

Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.

Modifică