Cum să fii zen în piaţă?

Secundele se transformă în minute iar minutele în ore.

Oricât de mult ai tranzacţionat pe contul tău demo şi oricât de pregătit te-ai simţit, tranzacţionarea pe un cont reală se dovedeşte a fi cu totul diferită.

Emoţii, temeri, speranţă, panică.

Ştii că nu ar trebui să te laşi copleşit de acestea, dar în tumultul trading-ului parcă uiţi de toate regulile scrise şi nescrise.

Iar linia de demarcaţie dintre profit şi pierdere devine din ce în ce mai subţire şi mai greu de urmărit.

Nu te mai pierde cu firea atunci când tranzacţionezi pe pieţele financiare! Nu pierde şansa de a afla:

„CUM SĂ FII ZEN ÎN PIAŢĂ?”

Cui se adresează MasterClass-ul?

MasterClass-ul se adresează tuturor traderilor care vor să investească eficient în formarea şi dezvoltarea lor profesională, alegând să participe la cursuri practice în cadrul cărora se pot bucura de sprijinul unor specialişti în domeniu. Un seminar dedicat celor care vor să aprofundeze subiectul emoţiilor în tranzacţionare, astfel încât rezultatele să fie pe măsura eforturilor depuse!

Ce vei învăţa din acest MasterClas?

În cadrul acestui seminar vei afla:

  • Cum îți poți controla emoțiile;
  • Care sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie să le respecți în piață;
  • Care sunt calitățile unui trader eficient;
  • Care sunt momentele în care este mai bine să aștepți;
  • Frica ține doar de tine;
  • Tradingul este o artă.

 

Ce ai de câştigat dacă participi?

  • prin oferirea de exemple practice, vei înţelege exact ce reprezintă emoţiile în trading, ce implicaţii au acestea asupra activităţii de tranzacţionare şi cum să redobândeşti controlul asupra acţiunilor tale;
  • urmând sfaturile Mentorului personal, vei afla care cum reuşesc traderii de succes de să nu cadă pradă emoţiilor, prin respectarea unor reguli de bază;
  • vei avea posibilitatea de aprofunda acest subiect, astfel încât tu să obţii rezultate profitabile în trading.

 

Ce poţi pierde dacă nu participi?

  • vei rata şansa de a învăţa de la specialişti în domeniu, cu o experienţă relevantă, ce înseamnă a fi un trader eficient şi cum să preiei controlul atunci când frica, speranţa şi lăcomia pun stăpânire pe tine;
  • vei rămâne la un nivel de informare pur teoretică, ce nu te va ajuta să te diferenţiezi cu adevărat de ceilalţi traderi.
  • nu vei şti concret cum să te autodisciplinezi în trading, în favoarea ta, astfel încât să nu te îndepărtezi de profit.

 

Trainer: Gina Albu

Când şi unde? Marţi, 17 mai 2016, ora 16:00, la Sediul Profit Point din Iaşi (click aici pentru detalii adresă). Durata acestui MasterClass este de 2 ore.

Preţ: 100 RON

Cum pot participa gratuit?

  • Dacă eşti membru al Clubului de Educaţie Profit Point .
  • Dacă vii însoţit de încă o persoană care este interesată de acest domeniu.
  • Dacă le spui şi prietenilor tăi de pe Facebook despre acest eveniment, printr-un „Share”.

 

Cum mă înscriu? Înscrie-te acum prin completarea umătorului formular:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *