GRATUIT

De ce să mergi la cursuri gratuite?   Simplu. Pentru că sunt gratuite. Și nu întotdeauna gratuit înseamnă de proastă calitate.   Pe piața din România au apărut în ultima vreme din ce în ce mai multe cursuri. Care mai de care cu titluri mai atractive ce promit să-ți schimbe viața. Sau măcar câteva ore din ea. Nu știu să număr la câte cursuri am participat până acum. Oricum, au fost multe. Și da, fiecare dintre ele mi-au schimbat într-o oarecare măsură viața. Asta nu înseamnă că toate s-au ridicat la nivelul așteptărilor mele, dar am avut de învățat de la fiecare experiență. De la cursuri de croitorie până la cursuri SEO, mi-a plăcut mereu să accept provocările creativității. Să experimentez lucruri noi, să deprind și să dezvolt noi abilități. O minte antrenată întotdeauna va câștiga mai mulți bani :) Acum marea întrebare este: cum alegi cursurile la care să mergi? Tocmai pentru că oferta este destul de generoasă, cum știi la care cursuri să mergi și la care nu? Ai putea cere recomandări, dar este greu să te ghidezi după părerile altora. Dacă vecinul meu a ajuns din întâmplare la un curs de pescuit dar el nu mănâncă pește, părerea lui despre curs, e ușor să ghicești care va fi. Mulți caută să participe la cursuri susținute de traineri cu experiență. Eventual să aibă vreo 10 ani de activitate. E cam aceeași chestie ca în medicină. Doctorii mai tineri s-ar putea să aibă mai multă răbdare, să fie mai atenți și să aibă cunoștințe actualizate vremurilor noastre. Ok, dacă nu are experiență să aibă măcar prezență. Pe facebook, evident. Măsurată în like-uri. Cât de greu o fi să aduni o pagină de like-uri?!   Răspunsul este simplu: mergi la toate dacă sunt gratuite și dacă îți permite timpul. Bineînțeles, să prezinte și interes pentru tine. Nu mergi la un curs de extensii gene fir cu fir, decât dacă vrei să câștigi bănuți din asta. Majoritatea au partea trial, unde poți lua pulsul. Așa că trebuie să ”profiți”.   Am făcut o listă cu ce fel de cursuri ar trebui să-ți atragă atenția atunci când ești setat pe learning mood:  
  • Curs de parenting. Dacă ești părinte, ar trebui să iei în considerare aceste cursuri, nu numai pentru materia predată ci și pentru interacțiunea cu alți părinți.
  • Curs de marketing. Pe lângă motivul că sunt interesante, sunt și utile chiar dacă în prezent nu ai o afacere unde să aplici informațiile culese poți oricând analiza strategiile companiilor de la care cumperi.
  • Curs de vânzări. Indiferent de job-ul pe care îl ai în prezent, indiferent de activitatea pe care o desfășori este important să știi să vinzi. Mai important de atât este să știi ”să te vinzi„. Un curs bun în acest sens ar putea să-ți schimbe salariul :)
  • Curs de investiții. Aici am două cuvinte de zis: Profit Point. Ca să știi cum să pui banii să muncească pentru tine, trebuie să înțelegi care este rolul nostru în tot sistemul financiar.
  • Curs de psihologie. S-ar putea să descoperi niște lucruri foarte interesante despre tine la astfel de cursuri, să ajungi să te cunoști mai bine ca să știi ce, cum și unde trebuie schimbat pentru a merge lucrurile mai bine.
  • Curs de dezvoltare personală. Participă la toate. La cele mai multe. Toate sunt inspirate din cărți și de obicei din cărți bune, de aceea cu siguranță ai ce învăța.
  • Curs de style (educație vestimentară). Este important să arătăm bine, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să ne potrivim bine ținutele. Părerea unui specialist ne poate ajuta în acest sens. Pentru femei, și un curs de make-up basic este un must. Un machiaj bine potrivit ne poate ajuta să mai păcălim anii :)
  • Curs de gătit. Indiferent dacă știi să gătești sau nu, un astfel de curs îți poate aduce idei în bucătărie și câștiga garantat inima celor pentru care gătești.
  Acestea sunt sugestiile mele, dar bineînțeles putem continua lista. Ba chiar mai mult, dacă ai niște sugestii, o completăm.   Așa ca un PS de sfârșit, îți recomand să participi la cât mai multe cursuri. La mine un curs gratuit la Profit Point s-a terminat cu o nuntă de poveste :)   Autor: Violina Pălălău
Voting postare: 0

0 Commentarii:

Spune-ţi opinia


x

Abonare la Newsletter!


Vrei să fii un om bine informat?
Doar așa îți poți gestiona economiile corect.

Abonează-te la Educație!

Vă mulțumim!