Investițiile pe înțelesul copiilor

S-ar putea să fii tentat să lași subiectul investițiilor de-o parte în procesul de educație financiară al copilului tău până când acesta va avea proprii bani să investească, dar asta nu este o idee prea bună. Cel mai bine este să îl inveți pe copilul tău noțiuni despre investiții adaptate vârstei sale.

La vârsta preșcolară tot ce trebuie să faci este să plantezi semințele cunoașterii. Unui copil poți să îi explici că o investiție este o acțiune pe care o faci în prezent și ale cărei rezultate se vor vedea în viitor. Astfel poți să investești timp și efort în activități care îți vor aduce beneficii în timp. Copiii investesc timp și efort atunci când construiesc un puzzle sau un lego și reușesc să realizeze lucruri extraordinare pentru vârsta lor. La fel este și atunci când desenează sau pictează și obțin mici opere de artă.

1

Investițiile pot avea multe forme. Pentru un copil este greu să înțeleagă ce este viitorul, așa că este datoria ta să îl ajuți prin acțiuni specifice vârstei să asimileze noțiuni și concepte care pot fi străine pentru el. Plantează împreună cu copilul tău semințele unei plante. Spune-i că trebuie să investească timp și apă pentru ca planta să crească mare și în timp va obține o floare, o legumă sau un copăcel.

La vârsta școlară copilul începe să acumuleze noțiuni din ce în ce mai variate și în același timp devine din ce în ce mai interesat de bani și ce poate face cu ei. Nu rata orice ocazie în care copilul îți pune o întrebare despre bani să-l antrenezi într-o discuție interactivă care să-l pună pe gânduri astfel încât să revină și cu alte întrebări. La această vârstă îi poți vorbi despre principiului diversificării investițiilor tot cu ajutorul științelor naturii.

2

Pune-l să planteze în același timp, în ghivece diferite, mai multe tipuri de semințe și dă-i responsabilitatea să le îngrijească pe fiecare în parte în funcție de instrucțiunile de pe plic. În timp, va observa că nu toate semințele se vor transforma în plante și de asemenea că nu toate cresc în același ritm. La fel se întâmplă și în cazul investițiilor. Unele nu dau rezultate, chiar dacă ai investit timp și bani în ele, iar unele cresc mai încet și altele mai repede. Dar folosind mai multe tipuri de semințe te asiguri că o parte se vor transforma în plante și îți vor aduce rezultatele dorite. Pentru a te asigura că a înțeles poți să îi explicii și ce se poate întâmpla dacă pui toate ouăle în același coș.

La vârsta școlii gimnaziale îi poți vorbi deja copilului despre dobânda compusă și cum poate aceasta să îi aducă beneficii. Nu trebuie să îi dai exemple complicate, este suficient să îl inveți că banii pe care îi are pot câștiga alți bani prin intermediul investițiilor și dacă investește câștigurile obținute va acumula o sumă mai mare decât dacă ar cheltui câștigurile.

Și inflația este un concept ușor de înțeles de copii dacă îi spui că 1 leu astăzi valorează mai puțin decât valora acum 5 ani. Dă-i exemple de lucruri care îl interesează să le achiziționeze, precum jocurile și explică-i că același joc costa mai puțin în urmă cu 3 ani și că acum trebuie să strângă mai mulți bani pentru a-l achiziționa și asta înseamnă inflație.

La vârsta liceului poți discuta deja noțiuni concrete despre investiții cu copilul tău. La această vârstă are toate instrumentele necesare să înțeleagă lumea investițiilor.

Urmăreşte-ne şi pe pagina de Facebook!

Îi poți vorbi de “Regula lui 72” cu ajutorul căreia poate afla în cât timp își poate dubla banii dacă știe procentul cu care se înmulțesc anual banii lui. De exemplu, dacă investițiile lui câștigă 7% pe an, în puțin mai mult de 10 ani își va dubla suma investită inițial. 72 împărțit la 7 înseamnă 10,3.

Orice exercițiu alegi să faci este bine, atâta timp cât nu alegi să eviți tema banilor așa cum, din păcate, o fac mulți părinți în ziua de azi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *