Ce sunt obligațiunile corporative?

Ce sunt obligațiunile corporative?
Am dedicat multe articole celor care vor să facă primii pași pentru investițiile la bursă, iar astăzi vom discuta despre investiții pentru cei care vor să acumuleze mai multă experiență, care caută analiză și noi oportunități de a obține profit.

Este vorba de obligațiunile corporative.

Dacă nu știi exact ce înseamnă obligațiuni, găsești pe blog informații despre acest subiect în articolul Ce sunt obligațiunile?

Obligațiunile corporative sunt titluri de valoare care se clasifică pe două categorii:

  • Obligațiuni financiare naționale;
  • Obligațiuni financiare internaționale.

Obligațiunile corporative din România sunt titluri de valoare emise de companii locale (în principal, companiile producătoare de mașini, construcții, furnizorii de servicii financiare, energie, telecomunicații, tutun și alimente) prin care emitentul împrumută de la deținătorii de obligațiuni o sumă de bani, obligându-se să ramburseze valoarea obligațiunii și dobânda aferentă (numită cupon) la o dată viitoare denumită scadență. Cuponul este plătit, de regulă, anual, iar maturitatea obligațiunilor corporative poate atinge maturitatea de 30 de ani.

Care sunt avantajele obligațiunilor corporative pentru emitenți?

Obligațiunile corporative sunt folosite de emitenți pentru a-și finanța capitalul și pentru a crește sănătos. De exemplu, foarte multe companii listate la bursă tind să-și dezvolte infrastructura digitală sau sistemele de monitorizare și raportare care vor servi mai bine în proiectele pe care le gestionează pentru clienții lor. 

Care sunt avantajele obligațiunilor corporative pentru investitori?

  • Ai posibilitatea de a alege dintr-o varietate de companii locale;
  • Ai oportunitatea să investești și în companii naționale și internaționale, cum ar fi băncile sau furnizorii de energie;
  • Beneficiezi de o dobândă atractivă și de plăți periodice ale dobânzilor;
  • Nu este nevoie să monitorizezi fluctuațiile zilnice de pe piața de capital;
  • Companiile emitente (cele internaționale, în special) oferă câștiguri atractive, cu un raport favorabil risc/profit.


De reținut:

  • Scăderea rating-ului companiei emitente poate duce la scăderea prețului obligațiunilor;
  • De la emisie și până la scadență, pot să apară fluctuații ale prețului, ceea ce înseamnă că vânzarea obligațiunii înainte de maturitate poate genera o pierdere.
  • Prețul obligațiunilor corporative din România cu dobânda fixă crește atunci când rata dobânzii scade. Dacă vinzi obligațiunile înainte de scadență, poți înregistra profit. 
  • Scăderea dobânzilor are un efect negativ asupra obligațiunilor cu dobândă variabilă, deoarece rata dobânzii este ajustată periodic la Euribor. Scăderea ratei dobânzii va duce la o scădere a ratei dobânzii la obligațiunile corporative.

Află care sunt elementele importante pentru a investi cu succes pe bursă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *